worldthroughmyeyes

Conform programului familiei noastre „ niciun an fără o vacanță în Italia”, chiar înainte de a pleca în croazieră în fiordurile nordului, făcusem aranjamentele pentru o călătorie în trei unde ne place nouă cel mai mult dintre toate destinațiile lumii, dacă nu în Italia? 😄

Să vă mai dezvălui un mic secret al vacanțelor noastre: obișnuim ca de multe ori să definim destinația în funcție de prețul biletelor de avion 😏, așadar zborul Ryanair către aeroportul Milano Bergamo a apărut providențial de potrivit bugetului. Am căutat variantele de cazare optime pentru o deplasare scurtă și fără sa închiriem mașină, și astfel s-a pus și Brescia pe listă. Am găsit cazări potrivite pentru noi trei, apartamente situate în centru, cu tot confortul și eleganța unor locuințe temporare,  ca pentru localnici.

Primul lucru pe care l-am aflat dintr-un mare afiș din aeroportul din Bergamo a fost că acest oraș este supranumit Capitala Straciatella, deoarece în 1961, la restaurantul La Marianna, cineva a avut ideea de a amesteca în înghețata de vanilie bucăți mărunțite din ouăle de ciocolata rămase de la Paște, ducând la o invenție epocală foarte gustoasă si cunoscută pretutindeni.

 Orașul Bergamo ( 120.000 locuitori) a fost fondat de tribul orobiilor încă din epoca fierului, fiind  cucerit mai întâi de către celții cenomani și apoi, in anul 49 AD de către romani. În evul mediu timpuriu ( secolul VI ) a fost capitala unuia dintre cele mai importante ducate longobarde din zonă, fiind cucerit de către francii carolingieni; după o oarecare perioadă de independență, Bergamo a fost cedat Veneției în 1428, sub influența căreia a rămas pana în 1797. A urmat apoi o scurta perioadă de dominație napoleoniană până ce a intrat sub  controlul Imperiului Austro- Ungar, până în 1859, când a fost incorporat în nou- constituitul Regat al Italiei.

Am rezervat încă de la București două cine la două restaurante faimoase, prima seară delectându-ne la Hortus Bergamo, situat într-o fostă mănăstire augustiniana din secolul XIV,; însuși termenul de Hortus indicând o grădină, în limba latină. Așadar, după ce am trecut prin câteva săli magnifice, cu tavane pictate, am ajuns în fostul claustru al mănăstirii, unde era amenajat restaurantul propriu-zis. Mesele erau aranjate pe margine, bordând o oază verde, cu flori și copaci, o grădină secretă în mijlocul orașului. După ce am gustat o tartină cu unt spumat și anșoa din Marea Cantabrică ( test: unde se află?), am descoperit pastele tipice locale, casoncelli alla bergamasca, paste proaspete umplute cu carne și preparate cu unt și pancetta. Acesta a fost momentul de grație în care am descoperit vinul Franciacorta și am avut revelația supremă în ceea ce privește vinurile spumante italiene,  ce a coborât Prosecco la fundul listei preferințelor 😆. Denumirea de origine controlată a zonei provine abia din 1967 și se refera exclusiv la viile din împrejurul orașului Brescia ( între Bergamo si Brescia sunt 50 km), deși vinurile extraordinare din zonă au fost amintite încă din antichitate de către Pliniu cel Bătrân, și apoi menționate în evul mediu timpuriu. Pentru ca o sticla de Franciacorta să ajungă pe masă, ea trebuie să fie maturată minim 25 de luni, dintre care 10 luni pe drojdii ( precum șampania). Noi ne-am delectat papilele cu o sticla „odihnită” 36 de luni, un adevărat  elixir auriu.

A doua zi am urcat în orașul vechi sau” Alta citta” ( orașul de sus), plin de comori arhitectonice care mai de care; am urcat cu funicularul, construit în 1887 și ne-am oprit fix în…primul magazin de pantofi care ne-a ieșit în cale 😉. După ce ne-am înnoit fiecare cu câte o pereche, ne-a ieșit în cale altă ispită, un bar de cocktailuri, căruia nu am știut sa-i ținem piept 😂 după care, ieșind dintr-o gelaterie, m-am întâlnit cu o cunoștință din București, un domn francez pe care îl simpatizez ( sper că și reciproca e valabila 😏). Care erau șansele să ne întâlnim întâmplător într-un oraș prea puțin popular pentru vacanța de vară în condițiile în care la București nu rețin să ne fi văzut altminteri decât la evenimente? Oricum, deja cine mă cunoaște, știe că îmi apar o sumedenie de coincidențe și de sincronicități in cale 😏.

După ce am urcat în turnul Campanone (52 m, urcat cu liftul , coborât pe scări) și am admirat orașul, am vizitat muzeul Civico museo archeologico Bergamo, cu exponate bine curatoriate, prezentând istoria milenara a orașului. Apoi am băgat doar nasul în splendida bazilică Santa Maria Maggiore, clădită în secolul XII, apoi în  capela Colleoni precum și în Catedrala Sant’Alessandro ( Domul) din secolul XV. După cum am menționat și anterior, orașul Bergamo a fost sub stăpânire venețiană, ceea ce i-a adus și un zid de împrejmuire de 6 km, a cărui construcție datează din 1561 și astăzi e inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

În acea a doua seară eram foarte entuziaști deoarece făcusem rezervare ( mergând doar pe intuiție, deoarece nu știam nimic despre loc) la faimosul restaurant La Marianna, locul precis al „nașterii” înghețatei Straciatella. Am luat un taxi care ne-a lăsat în fața locației unde, surpriză!, în pofida confirmării rezervării, restaurantul era… închis. Să deschid aici o mica paranteză pentru amatorii de „vacanze italiane” ca și noi în august: multe afaceri sunt închise în această perioadă: restaurante, magazine, pensiuni, atenție la rezervări!

Din fericire, cofetăria fiind deschisă, am cerut sfatul către ce alt loc cu ștaif să o apucăm și am fost orientați cu deosebită căldură către Il Pianone. Am mai povestit eu aici despre calitatea mea de a transforma problemele în oportunități 😉, iată acum am avut un alt exemplu deoarece, după un sfert de oră de mers pe jos, printre vile cochete și arbuști în floare, am ajuns la un domeniu ca de poveste. E drept, făcusem rezervare telefonică de pe drum deoarece locul e atât de splendid, încât cu greu poți găsi o masă liberă. Am stat afară și am avut sub priviri munții maiestuoși, tot orașul la poale și apusul fabulos de soare. Am mâncat împărătește și am terminat cina cu vestita Straciatella căci am aflat că cele doua restaurante sunt cumva înrudite. Când am plecat, am putut admira și jocul fulgerelor pe cer, care concurau cu luna la luminozitate. Și dacă vă mai spun că a venit să ne ia același taximetrist ca și la sosire, o sa spuneți că inventez 😄.

Următoarea zi,  am luat trenul către cea de-a doua noastră destinație, în care am stat de fapt mai mult, Brescia. După o oră de mers cu un tren personal ( care oprea în toate stațiile), dar civilizat și cu aer condiționat, am ajuns la Brescia, un orășel de 196.000 de locuitori, care are printre altele…metrou. Și nu orice fel de metrou ci unul asemănător cu cel din Copenhaga; dat în folosință în 2013, are 13 km și 17 stații. Bineînțeles că l-am luat de la gară și am parcurs …o stație, către apartamentul cochet ce ne aștepta, situat lângă Piazza della Loggia, inima orașului renascentist, proiectată in secolul XV. Ba mai mult, intrarea in clădirea ( istorică) în care se află apartamentul se află vizavi de biserica  -mânăstire San Giuseppe ( 1519), ce adăpostește mormântul celebrului compozitor  Benedetto Marcello, supranumit Patricianul Venețian (vedeți sau revedeți filmul Anonimul Venețian și veți înțelege despre cine e vorba). Apartamentul de vis, cu grinzi de lemn pe tavan, cu un balconaș ce dădea către Piazza, mai exact către turnul cu ceas ce datează de la 1550 iar fereastra de la dormitor, exact către biserica, din care se auzea sunetul orgii. Noi am prins la Brescia data de 15 august, Adormirea Maicii Domnului și am aflat la locație că cele doua catedrale, cea nouă și cea veche, situate in Piața Paolo al VI-lea au ca hram exact această sărbătoare ( Santa Maria Assunta).  Vă închipuiți ce simfonie de clopote și orgi și bucurie în oraș, la zi de mare sărbătoare!

Orașul Brescia are o istorie milenară, fiind și astăzi ( alături de întreaga zonă de nord a Italiei) de mare succes, dezvoltată economic. Am vizitat ruinele antice ( Capitoliul și teatrul roman), împreună cu muzeul Santa Giulia, ceea ce ne-a putut da proporția măreției perpetue a acestui oraș. Deși există urme de locuire încă din epoca bronzului, perioada de maxima înflorire s-a  produs in timpul împăratului Vespasian ( 9 AD- 79 AD), al cărui nume tronează deasupra arcului Capitoliului. Brixia romană a fost un oraș de importanță majora în secolul I AD, dar treptat a decăzut si a fost cucerit mai întâi de catre longobarzi ( un trib germanic) in secolul VI, apoi de către francii carolingieni, în secolul VIII. Și longobarzii ( poporul ce da denumirea provinciei, Lombardia), care erau creștini, au fondat pe aceste meleaguri bogate, mănăstiri precum San Salvatore, ce se poate vizita în cadrul imensului muzeu Santa Giulia (14.000 m2). Ce splendori de fresce, de exponate, de mozaicuri, una dintre puținele statui romane din bronz păstrate integral ( Victoria înaripată), case romane, mănăstiri longobarde, e o bogăție pe care UNESCO a considerat-o demnă de a figura printre locurile speciale ale omenirii. M-a marcat și arta muzeografică cu care toate aceste locuri si artefacte istorice sunt aduse in prezent, in atenția vizitatorilor actuali. Ce mi s-a mai părut interesant e că primele săpături arheologice ( și descoperiri) au fost făcute acum exact 200 de ani ( pe vremea lui Tudor Vladimirescu și a pandurilor noștri 😏).

 O altă splendoare locala este Castelul Brescia supranumit „Șoimul din Brescia”, un castel medieval de secol XIII, situat pe colina Cidneo, zonă altminteri locuită încă din secolul IX i Chr. Acest castel a fost martorul celor 10 zile din 1849 când orașul Brescia a rezistat  mult superioarei armate austro-ungare, ceea ce i-a adus orașului Brescia renumele de „Leoaica Italiei”. După cum spuneam, istoria bogată și complexă a acestei țări mă determină să ii vizitez toate cotloanele, căci cu siguranță este ceva de văzut sau trăit în fiece sat, oricât de modest ar părea.

Un mare fiu al orașului Brescia a fost Papa Paul al VI-lea, înmormântat în Domul cel Nou ( secolul  XVII), în piața care-i poartă numele; acest papă ( 1963-1978) a fost primul ce a călătorit pe toate continentele dar mai ales primul papă ce s-a întâlnit cu un patriarh ortodox după 500 de ani de ignorare reciprocă a mai marilor celor doua  credințe. Tot în piața aceasta se afla și Domul cel Vechi sau Rotonda( secolul XI). Acesta mi-a amintit de Rotunda din Salonic, având aceeași formă rotundă și în care am trăit clipe adânc spirituale. Pe lângă cele două biserici, această piață adăpostește palate și turnuri renascentiste, dar și clădiri istorice la parterul cărora se găsesc o sumedenie de restaurante și baruri. Și că tot veni vorba, am mâncat bine peste tot ( nu am găsit însă restaurante de nivelul celor din Bergamo) și am băut  cocktailuri inedite și bineînțeles, Franciacorta. La cocktailuri pot desemna un gin tonic (preparat cu cea mai noua descoperire, Hendricks Flora Adora), Cynar (!?) Spritz ( cum, n-ați auzit de Cynar?🤪- e un soi de bitter) sau un cocktail prețios de-a dreptul, pe baza de șampanie Veuve Cliquot și foiță de aur 😎. Cel mai inedit cocktail l-a ales însă A și a primit o cădiță de baie ( 25 cm lungime) plină cu un lichid ( alcoolic) înspumat în care se scălda dezinvoltă o rățușcă din cauciuc ( hei, voi de la barul Cutare, n-o mai căutați în zadar, e demult la București!).

Diminețile luam micul dejun acasă, nu însă înainte de cafeaua savurata în Piață, la Caffe della Stampa, alături de localnici cu ziare și căței de companie, în atmosfera încă răcoroasă, ca de film. Mă simțeam ca în The talented Mr.Ripley 😆, varianta lui Minghella.

Pe lângă toate muzeele și bisericile amintite am vizitat în ultima după amiază și Pinacoteca, un muzeu prețios, amenajat într-un palat superb, cu săli cu tavane pictate și pereți îmbrăcați în catifele elegante, cu opere de artă renascentiste, de valoare inestimabilă.

Sunt multe senzații și impresii extraordinare pe care le-am trăit ( și) în aceasta vacanță,  pe care le-am omis in aceasta postare dar concluzia este una singură: Italia este țara mea de suflet, în care mă simt extraordinar în orice zonă m-aș duce și voi continua să o descopăr an de an.

Partea a II-a: Croaziera printre fiordurile Norvegiei

După cum spuneam și în prima parte, vacanța de iulie am petrecut-o alături de iubitul meu, S, într-o croaziera prin și pe lângă fiordurile norvegiene, cu motto-ul parca desprins din filmul „BD în alertă”: „Facem doua mări deodată: Marea Neagră si Marea Mediterană”, in cazul nostru: Marea Nordului și Marea Baltică. Ba chiar la cele doua mări am adăugat și trei țări „deodată”: Danemarca, Norvegia și Germania.

Ne-am îmbarcat fix sâmbătă de ziua lui S pe nava de croaziera Costa Diadema ( 2014, fosta navă- amiral a companiei Costa, 306 m lungime), cu care am navigat pe Marea Nordului până la Ålesund ( paralela 62), cu escale la Stavanger și Geiranger, în Norvegia, precum și la Kiel, în Germania, reîntorcându-ne după 7 zile la Copenhaga.

Deși inițial aveam destinată o cabină doar cu fereastra ( Oceanview), am avut imensa surpriză să primim o cabina cu balcon; la început am râs, întrucât nu puteam crede ca vom petrece prea mult timp afară, ținând cont de destinație dar realitatea ne-a demonstrat că viața bate imaginația.

Dacă ați avut plăcerea să citiți postarea din vara lui 2021, atunci când am făcut prima noastră croazieră cu MSC Seaside în jurul Italiei, atunci ați aflat cât e de grozava o croazieră in general, ca o plimbare pe mare intr-un resort de lux, cu cazare excelentă, mese în restaurante elegante și o sumedenie de activități recreative și distractive, care mai de care, de nu știi ce sa alegi mai repede întrucât o zi are 24 de ore 😉.

La bord, am intrat în posesia cardurilor de îmbarcare, ce au cel mai important rol într-o croazieră, funcționând atât ca cheie a cabinei, dar mai ales ca și card de credit; pe nava nu se folosesc bani ci această cartelă care se asociază unui card bancar prin intermediul unui aparat special. De asemeni, trebuie descărcată aplicația Costa pe telefon, unde apar toate informațiile necesare: poziția navei, următoarea escală, timpul probabil, programul integral al evenimentelor, petrecerilor, restaurantelor și barurilor, magazinelor, excursiilor, pe care le poți bifa în agenda proprie, precum și detalii financiare asociate cheltuielilor efectuate. Ca să vă faceți o idee, sunt în jur de 50 de evenimente zilnice dintre care poți alege, unele incluse, altele contra cost ( de exemplu, ora de pilates la care am ales să particip, extrem de „subțire” a costat 19 euro 🙃). As putea rezuma o croazieră la doua tipuri de abordări: fie folosești tot ce este inclus și nu plătești decât serviciile (obligatorii) de 22 eur/ zi de cabina, fie te bucuri de nenumăratele ocazii de a beneficia de servicii de lux la preturi in general foarte bune (exemplul de mai sus e puțin irelevant). Magazinele funcționează în sistem duty free și poți găsi, astfel, oferte de neratat. Internetul însă este o mare problema deoarece, dacă dorești să ai full access ( whatsapp, email, social media) la doua dispozitive ( în cazul nostru, două telefoane), acesta costă în jur de  230 eur timp de o săptămâna; alternativa e telefonia pe mare la care doar preluarea unui apel este în jur de 4 euro / minut.🤪

Nu vreau să spun că o croazieră este soluția de vacanță pentru oricine, cât sa subliniez că te poți bucura foarte tare de multiplele activități incluse în prețul biletului dar dacă beneficiezi de un extra buget, poți accesa servicii premium la prețuri avantajoase.

Excursiile la țărm mi s-au părut extrem de scumpe de aceasta dată , mai ales cele din Norvegia; cred că cea mai ieftina era 120 de euro de persoană, altminteri sub 165 de euro nu găseai nimic. Și nici măcar nu mi se păreau atractive, bazate foarte mult pe mers pe jos, kayaking, mers pe munte, trekking prin padure, zbor cu elicopterul, etc. Noi am ales însă să descoperim singuri tot ce aveau destinațiile de oferit( și bine am făcut),dar revin cu detalii.

După ce am executat procedurile de securitate la bord în caz de urgență, ne-am dus să savurăm un prim cocktail dintr-o luuunga serie 😆iar apoi am mers la cină, unde am avut imensa surpriză să constatăm că vecinele de masa sunt doua doamne românce, fiica de 70 de ani și mama de 90 de ani, modele de longevitate, prospețime și claritate a gândirii. Mi s-a părut din nou că sunt norocoasă să-mi iasă în cale persoane speciale cu care împărtășesc valori comune.

În fiecare seară puteam asista la câte un spectacol de excepție la teatrul de pe navă, cu o capacitate de câteva sute de persoane, unde trupa de cântăreți talentați era completata de trupa excepțională. de balet, în puneri in scena de mare creativitate. Aceste show-uri m-au pus pe gânduri: oare cum e posibil ca o navă ( oarecare) de croazieră a putut selecta atâtea talente iar „ Te cunosc de undeva” și alte show-uri asemănătoare de la televiziunile din România să propună doar maneliști, neveste și copii de artiști și pseudoartiști? Da, e o întrebare retorică, de amorul artei, nu ca m-ar interesa vreun pic propunerile televiziunilor românești.

Tot aici, la teatru, am urmărit cu sufletul la gură finala campionatului european de fotbal, meciul Anglia – Spania ( doar repriza a doua, cea care a contat 😉) unde am strigat și ne-am bucurat alături de câștigători ( Ole, ole, campeones!). Am simțit puțin ca și când am fi fost prezenți pe stadion, dată fiind mărimea ecranului cât si a audienței.

Deși am plecat din Danemarca, am vizitat câteva locuri din Norvegia precum și un oraș din Germania, parcă îmi vine să pun și Italia pe lista tarilor vizitate cu ocazia croazierei, deoarece atât originea navei, dar și limba principală de comunicare, majoritatea personalului, canalele preferate la televizor, tipicul restaurantelor și a barurilor sunt toate italiene.

Costa Diadema are 14 etaje ( un pic mai mica decât MSC Seaside) dar la fel de frumos decorată și de funcțională. Ca să dau cel mai mic exemplu de comunicare: într-o zi, nu mi s-a răspuns la telefon la room service pentru a comanda doua sticle de apă, așadar le-am cerut stewardului care ne făcea curat în cabină, la întoarcere, le-am găsit, desigur ( desi nu era treaba lui). Ce vreau să reliefez e că viața pe o nava de croaziera e ca un mare organism funcțional precum un ceas, cu rotițele bine unse și în legătură strânsă unele cu celelalte. Personalul e compus din cetățeni din 60 de țări, va dați seama ce management complex! M-am bucurat tare când am aflat ca directoarea cazinoului este româncă, numele și țara de proveniență fiindu-i menționate pe scenă, alături de căpitan și managementul superior.

Pe lângă cele 7, 8 restaurante de pe vas, o stea strălucitoare o reprezintă restaurantul Archipelago, un loc magic , amenajat cu o eleganță și un rafinament ieșite din comun, cu detalii artistice sculptate în lemn recuperat de pe plajele lumii, loc de desfășurare a meniurilor de înaltă clasă propuse de trei Chefi bucătari internaționali ce totalizează…14 stele Michelin ( Bruno Barbieri, Helene Darroze si Angel Leon). Așadar, nu puteam rata o cină romantică, cu un tasting menu de 5 feluri, care mai de care mai interesant. De exemplu, eu am ales meniul franțuzesc al Helenei Darroze care a constat din gravadlax ( somon marinat) cu sfecla, supă de ceapă, varză de Savoia cu spuma de St Jacques, medalion de vită copt in cenușă și Pavlova.  Am avut o seara de excepție, poate un pic deranjată de faptul că la o masă vecină se afla și un copil mic, de maxim 5 ani, care se agita si trăncănea într-una, deranjând alți clienți. Nu pot să înțeleg pentru beneficiul cui se întreprind asemenea demersuri? Pentru copii, să-i duci la un restaurant fine dining? Pentru părinți, care nu-și pot savura în liniște cina? La final, cerându-ni-se să completăm un formular de satisfacție, am propus să nu mai fie permis accesul copiilor mici, aceștia având la dispoziție multe alte locuri mai pe placul lor.

Și cinele incluse erau de bună calitate, cu feluri variate la alegere, astfel încât toată lumea să fie mulțumită. Noi nu am ales (nici de data aceasta) pachetul de băuturi deoarece am dorit să savuram specialități de calitate, precum cocktailurile la bar sau (activitatea preferată zilnică) degustările de vin la DiVino Gran Duca di Toscana Wine Bar. Acolo ne-a simpatizat exotica chelneriță Remi,  ce provine dintr-o zonă foarte îndepărtată a Indiei, la graniță cu China si făcând parte dintr-o populație minoră, de doar un milion de oameni, iar noi, prin prezența zilnică, i-am dat extra motive de simpatie. Așadar, am încercat mai multe tipuri de vin, în majoritate italiene ( unele chiar bine cunoscute precum Primitivo de Puglia) dar pentru mine „regele” neîncoronat a fost paharul de Chateauneuf du Pape din 2018, un vin care m-a impresionat foarte tare cu eleganța sa. La toate degustarile primeam automat și un platouaș cu brânzeturi, măsline, salamuri.

Un alt loc preferat era Gelateria, la care savuram specialități de înghețată de extra calitate italiană;-) precum și un espresso ca la mama lui, acru de tare ce era.

Aproape în fiecare zi am participat la ora de dans, ba chiar în unele zile, chiar la mai multe. Profesoara din Republica Dominicană de dans, Elidania, plina de umor și pricepere, aproape că reușea să facă pe oricine sa prindă pașii de bolero, cha cha cha, country,  vals vienez, mambo, foxtrot, etc. Mi-a plăcut atât de mult că pot să dansez, și am avut în plus imensa bucurie ca pe navă să se organizeze zilnic petreceri cu muzică bună, la care am participat cu tot entuziasmul. Ne-am simțit ca în fragedă tinerețe, când mergeam la „bairamuri” sau la discoteca și „ rupeam pantofii „.

Am fost la ABBAMania, unde am țopăit o oră întreaga pe piesele arhicunoscute și iubite de toate generațiile; la Viking party, la Revive party dar cea mai de neuitat mi s-a părut White Party, la care toată lumea a fost îmbrăcată în alb. Ce muzica, ce antren, ce atmosferă, ce momente interesante, mai ales când barmanii și-au demonstrat talentele, făcând acrobații cu sticlele de băuturi, a fost o seară de neuitat! Echipa de entertainment si-a indeplinit rolul de a energiza atmosfera si de a ne ghida pasii de dans.

Bonus a fost și soarele care apunea după ora 23 și răsărea pe la 4 dimineața, am fost martori la apusuri și răsărituri care pictau cerul într-o paletă de zeci de nuanțe de roșu și portocaliu ce par palide surprinse chiar de cel mai performant aparat de fotografiat. Ba într-o noapte am pozat și luna plina care poleia cu razele sale argintii suprafața mării.

Prima escală am făcut-o la Hellsylt, la intrarea pe fiordul Geiranger, cel mai faimos fiord, site UNESCO, cu o lungime de 15 km; acesta e tivit de cascade, și pe o parte și pe cealaltă, cele mai cunoscute fiind Șapte surori iar vis a vis de ele, Pețitorul. După intrarea navei în fiord, am fost invitați pe punte, unde, pe acorduri de muzica populara norvegiana, ni s-a povestit despre locurile pe care le vedeam, inclusiv legenda cascadelor.

Pot afirma cu mâna pe inima că, de dimineață când am iesit in pijama pe balcon și m-am trezit înconjurată de munții maiestuoși și marea verde, de parfumul de pădure, cu soarele care aurea toată natura, am înțeles cu asupră de măsură de ce toată lumea lauda Norvegia. Pur și simplu, rămâi mut de atâta frumusețe și îți dai seama că nici cuvintele, nici pozele sau filmele nu pot ilustra acea măreție la reala sa valoare. Am călătorit prin Elveția, Austria și Germania, țări cu munți uriași și păduri impresionante, va rog să mă credeți că peisajele norvegiene sunt la superlativul absolut; acolo poți înțelege perfect toate laudele aduse de călătorii norocoși care au pus piciorul pe tărâmurile acestea de poveste.

După ce am navigat printre munți de 1500 m înălțime, am ajuns la satul cu același nume, Geiranger iar nava s-a oprit în mijlocul apei și chiar când mă întrebam cum vom coborî, un pod plutitor s-a desprins de la mal apropiindu-se și desfășurându-se către Costa Diadema. Vedeam de pe navă un petec alb în dreptul satului și mă întrebam dacă o fi zăpadă sau poate o cascadă înspumată? Am coborât veseli, indreptandu-ne energic către…primul magazin de suveniruri ( o rețea națională, pare-se) unde atenția mi-a fost atrasa de doua blănuri de urs expuse, de vânzare, una de urs polar ( 10 mii de euro, foarte pufoasa) și una de urs negru (3000 eur, foarte aspră la pipăit). Mi-am luat un fes cu steagul Norvegiei și un magnet de frigider 😉😄 întrucât puloverele cu motive erau pe cât de scumpe, pe atât de neplăcute la atingere. A propos de preturi, spuneam ca în Danemarca preturile sunt mărișoare? Nu încercasem Norvegia… Coroana daneza e mai  mare( cca 7.5 la un euro) pe când cea norvegiana are o rata de schimb de aproximativ 12.5 la un euro și preturi mai mari la tot și toate.

După shoppingul de suveniruri am pornit către cascada înspumată văzută de pe vapor, nu înainte de a ne opri la o prăvălie unde se vindeau salamuri, brânzeturi, dulcețuri, miere de albine. Am degustat salamurile de ren, elan și…balenă ( acesta din urma fiind și cel mai gustos dar nu am putut cumpăra deoarece fusesem avertizați pe navă printr-o scrisoare oficială ca Danemarca și Germania nu permit introducerea pe teritoriile lor a produselor din carne de balenă). Am cumpărat totuși un salam de ren și un gem din fructe de pădure locale ( n-as ști sa precizez cum se numesc) și așteptăm cu interes serile de toamna târzie să le degustăm, în compania unui vin roșu bun.

Drumul către cascadă era abrupt, și ne-am delectat cu mirosul reavăn de pădure și de flori montane de pe marginea potecii. De la un balcon – belvedere amenajat chiar deasupra cascadei am admirat Costa Diadema care înfrumuseța fiordul cu silueta sa semeață.

Acest sătuc atât de pitoresc, cu căsuțe din lemn cu grădinițe îngrijite (într-una dintre ele am văzut un cireș și un coacăz roșu, ambele cu fructe ca niște mărgele), cu o biserică ce-și înălța turla mândră peste deal, am văzut turme de oi ce pășteau senine pe pajiștile în pantă,  dar și un BMW super sport electric 🤪.

Ne-am delectat cu o felie de tort de ciocolată si zmeură, respectiv o gofră cu ciocolată stând la o masă cu bănci din lemn, admirând apa verde a fiordului și iarba plina de flori delicate de munte, inspirându-le mireasma. Apoi, pentru o cafea de specialitate am trecut alături, pe un ponton, unde ne-a întâmpinat cel mai simpatic viking ( suedez, după spusele proprii) care ne-a momit ca alături de cafea, să ne încercăm forțele și cu câte o bere locală😊. Vorba aia, mănânci calule ovăz? Am trăit clipe de extaz deoarece temperatura era numai bună pentru a sta afară la soare cu berea in față, printre munți, păduri și fiorduri, in plin spirit viking.

Seara la masă am aflat de la vecinele noastre că într-una dintre excursiile pe munte, a plouat cu spume, stricând toată plăcerea. Oare n-am făcut noi mai bine să ne delectăm în mod liniștit ( și mult mai ieftin)?

Următoarea zi am coborât în frumosul oraș Ålesund, orașul Art Nouveau al Norvegiei, curioasa sintagma,  nu-i așa? Nu ne așteptam ca la paralela 62 să găsim arhitectură Jugendstil dar realitatea e că, după incendiul puternic din 1904, care a distrus urbea, împăratul german Wilhelm al II-lea, un amator de vacanțe petrecute în zonă, a trimis ajutoare pentru a se construi case pentru sinistrați, întregul oraș fiind ulterior reconstruit în stilul arhitectural la modă în acei ani.

E foarte fermecător orașul dar noi l-am abordat mai întâi de la înălțimea dealului Aksla ( 180 m sau 418 trepte plus câteva alei pieptișe), din restaurantul Fjelstua unde ne-am tras sufletul cu o cafea si o clătită norvegiană cu brânză brună (!?).

Zice-se că orașul a fost fondat în secolul 9 de către vikingul Rollo, un strămoș al lui William Cuceritorul, și o statuie a sa este expusa în parcul central.

După ce am hoinărit printre frumoasele clădiri Art Nouveau, am ales să vizităm muzeul pescuitului, extrem de autentic și de interesant. Chiar la intrare, imediat după ce am cumpărat biletele, era expus un frigider în care se afla o sticlă cu …ulei din ficat de cod din care putea gusta oricine se încumeta, bineînțeles că și noi ne-am numărat printre curajoși și raportez cu mândrie că nici nu mi-a venit să vomit 🤢- desigur, nu l-ai turna peste înghețată dar are un gust suportabil, mai ales într-o cantitate infimă. Muzeul acesta subliniază importanța pescuitului in Norvegia, mai ales in trecut, întrucât uleiul din ficat de cod era folosit pe scară largă pentru iluminat, tăbăcărie și ca lubrifiant tehnic. Abia pe la 1850 chimistul Peter Møller a reușit să separe in laborator uleiul pentru consum uman și să demonstreze beneficiile acestuia pentru sănătate. De asemeni, sunt prezentate în muzeu multe exponate interesante ce au legătură cu viața pe mare, în condiții grele dar ei, norvegienii, sunt marinari tare curajoși și pricepuți, să nu uităm că Nansen și Amundsen provin amândoi din aceasta țară de vikingi.

După mulți, foarte mulți pași ( în aceasta vacanță, media de pași parcurși era de 15.000 pe zi), am decis că ne e foame și, după o încercare nereușită de a prânzi la Fisketorget (recomandat în unanimitate, dar nu ai șanse să prinzi o masă fără rezervare ), am reușit in cele din urmă să găsim o masă la un restaurant foarte chic,  numit ANNO. Acolo, pe malul apei am savurat felul local numit Bacalao, pe baza de cod sărat și uscat, preparat cu sos de roșii ( da, surpriza emisiunii, de unde până unde roșii la paralela 62 pe când în Portugalia am mâncat bacalao …alb, fără roșii?). Acompaniat de un pahar de Riesling Italian, a fost curcubeu pe cerul gurii 😜.

În ziua următoare am coborât în „orașul petrolului”: Stavanger, al treilea cel mai mare oraș din Norvegia, care, deși fondat în 1125, și-a câștigat reputația actuală în 1969, când a fost descoperit petrol în largul coastei sale.

Acela a fost momentul wow pentru Norvegia,  care a suferit o transformare totală ce a făcut ca astăzi să fie una dintre cele mai bogate țări de pe glob. Am vizitat extraordinarul Oil Museum, care,deși la prima vedere poate părea ceva extrem de plictisitor, s-a dovedit a fi unul dintre muzeele cele mai interesante pe care le-am vizitat. Practic nu afli numai despre petrol cât despre impactul acestui combustibil asupra acestei țări, precum și al lumii în general; pare-se ca vom mai auzi despre el, in pofida cursei motoarelor electrice pe care norvegienii par hotărâți să o câștige. Cel mai tare m-a uimit faptul că guvernul norvegian, începând incă acum 50 de ani a decis să pună banii din petrol deoparte, ca o rezervă pentru propriii cetățeni. Să primesti numai informația asta, și tot îți scoți pălăria!

La Stavanger ne-am plimbat prin cartierul vechi, cu căsuțe fermecătoare din lemn, construite în secolele 18-19 și străduțe pietruite, cu mici grădini pline de flori și pomi, unde se aud păsărele cântând; am băut o cafea într-una dintre aceste clădiri străvechi, in salon, la o masă rotundă cu scaune tapițate, ca și când am fi fost în vizită la Ibsen 😄

Era o zi însorită și am ales sa stăm la terasă ( în sfârșit) la Fisketorget ( v-am zis ca am vrut și la Ålesund dar era ditamai coada) dar pana la urma ne-am înfășurat și în pături 😆. Am mâncat cea mai gustoasa supă de pește ever, preparată oarecum ca și storceagul doar ca cu alt pește ( se numește „ling” și am înțeles ca ar fi o rudă cu codul doar ca mai mare) și cu creveți, dreasă cu ulei de dovleac și smântână. S. a luat același pește doar ca la grătar și era delicios! După acest regal pescăresc am împărțit și un cheesecake de zmeură minunat.

Pe balconul cabinei am citit puțin, îmbrățișată de razele soarelui puternic deși era aproape seară și trebuia sa ne pregătim pentru cina specială Teppanyaki. Am stat la o masă convivială, pe marginea unei plite speciale, bucătarii japonezi ne-au gătit, printre glume și cântecele amuzante, am râs cu lacrimi și am mâncat numai bunătăți. Iar la final S. și o doamna italianca vecina de scaun au fost sărbătoriți, primind în dar un tort gustos din partea casei.

Deși ziua lui fusese sâmbătă când ne-am îmbarcat, el a tot primit vouchere și reduceri la fel de fel de servicii pe vapor, ceea ce ne-a bucurat și am profitat din plin.

După o a doua zi petrecută pe mare ( dans, cocktailuri, vin, coafor, shopping, înghețată, teatru), am ajuns la pe ultima noastră escala în Germania, la Kiel.

Întrucâtva m-am simțit mai „ ca acasă „ deoarece prin Germania tot am călătorit și are ceva familiar ( măcar și unde se plătește în euro si poți calcula mai ușor). Era o frumoasa zi cu soare și sa te plimbi prin toate acele parcuri splendide, pline de statui și razoare de iarba pe care le pășteau niște…gâște ( sau rațe, nu sunt sigura).

Am vizitat acvariul local și am admirat ecosistemul mării Baltice, care diferă mult de Marea Nordului, nu înainte de a ne delecta cu o cafea si un prosecco stând confortabil la soare, pe un șezlong tipic, cu acoperiș din pânză dungată ( „undeva în lume este ora 18”, rețineți?).

Prânzul l-am luat în piața Primăriei, la un restaurant tipic german și am mâncat hering preparat în trei feluri,și am băut bere Duckstein 😂

Deoarece nava era trasă foarte departe de centru, ni s-a pus la dispoziție un autocar ce circula la ore fixe și putea fi luat din fața gării. Noi l-am luat pe ultimul…

Kiel este un oraș interesant și frumos ( după mine, mult mai frumos decât vecinul său mai vestit, Hamburg) și a făcut parte din Liga Hanseatică pana ce au fost expulzați deoarece obișnuiau sa adăpostească pirați. Am aflat această informație la cel de-al doilea seminar despre populațiile nordice pe care le-am audiat pe nava, primul fiind despre mitologia nordica, al doilea despre vikingi și pirați.

Ultima noapte pe care o petreceam pe navă a fost plină, și, deși era urgent să ne facem bagajele si sa le plasăm în  fața cabinei chiar in acea seară, asta nu ne-a împiedicat să mergem la două petreceri și la o pizza 😆😎😏

A doua zi după micul dejun bogat, ne-am luat rămas bun de la tot și toate și am debarcat în portul Copenhaga, ce ne-a întâmpinat cu soare și voie bună (aflând în prealabil ca vaporul nu va mai urma același itinerariu, ceea ce ne-a bucurat mult 😈 ).

Am avut experiențe multe, diverse și foarte frumoase, care m-au implinit sufletește, și mi-ar plăcea să aprofundez cumva Norvegia, pe care o ador din adolescență când i-am descoperit pe Sigrid Undset, Henrik Ibsen și Edvard Grieg, precum și mitologia nordica ce mi-a modelat viața.

Ha det bra!

Totul începea într-o duminică dimineață leneșă de început de februarie, când, încă în pat cu cafelele, ne-am uitat într-o doară pe ofertele online de croaziere; de multa vreme ne propusesem sa mergem sa vizitam fiordurile norvegiene când a apărut, Ea, oferta 😄de nerefuzat. Am scris imediat la Fabrica de vacanțe by Aerotravel iar marți, 6 februarie, primeam un email care însuma toate răspunsurile la dorințele noastre: o croaziera de o săptămână, care sa navigheze prin și în preajma unor fiorduri norvegiene, cu plecare din Copenhaga fix de ziua lui S. Am rezervat imediat ( și bine am făcut, deoarece costul aceleiași cabine devenea aproape dublu dacă cumpărai excursia în preajma plecării).

Cât despre Copenhaga, orașul în care urma sa ne îmbarcăm, aveam mixed feelings datorită singurei dăți când vizitasem orașul, în urma cu …19 ani. Îmi plăcuse parțial deoarece îl găsisem cam murdar, cu magazine prea puțin atrăgătoare și vitrine prăfuite, nicidecum la standardele pe care credeam că le presupune o țară scandinavă de primă importanță.

Și, parca spre păstrarea ideilor preconcepute negative,  am avut muncă grea pentru a găsi pe booking.com o cazare decentă, la prețuri avantajoase, pentru cele 3 nopți de petrecut la Copenhaga, înainte și după croaziera. Obișnuită fiind sa găsesc rapid variantele optime ( toată experiența de peste 20 de ani cu aceasta platforma își spune cuvântul), de această dată mi-a fost greu efectiv, poate unde și prețurile erau afișate în coroane daneze. Cred că și prețul destul de mărișor la biletele de avion ( cu Wizzair, nu va gândiți la extravaganțe) a avut darul de a-mi menține o lipsă de entuziasm față de această destinație ( mai ales că anul acesta călătorisem deja în Italia, Grecia și Bulgaria, câteva dintre țările mele favorite,  unde condițiile potrivite cerințelor noastre sunt foarte ușor de găsit ).

Când s-a făcut data de plecare, am lăsat deoparte toate ideile preconcepute și am rezervat primele cine la 2 restaurante recomandate cu căldura de o colega de-a lui S, și un prânz la un local lăudat pe internet. Zborul a fost plăcut, am ajuns la timp iar prima surpriză a apărut o dată cu descoperirea beneficiilor transportului în comun către centrul orașului, cu bilete procurate ușor de la automat și trenuri/ metrou care circula la timp. Ca să fac și o mică acoladă, de această dată nu am văzut cum mai arata coroanele daneze ( sau norvegiene), întrucât toate plățile au fost efectuate fie cu cardul, fie online, cu telefonul sau Revolut, ceea ce, zic eu, face ca vacanțele sa fie mult simplificate.

Am ajuns rapid la hotelul Ibis Styles Orestad ( 3 stele)și am constatat cu bucurie că e un hotel excelent, care merita nota 10 cu prisosință atât pentru locație, cât și pentru grija la detalii cu care e amenajat, și nu în cele din urma, pentru profesionalismul angajaților. Camera e mărișoară și foarte cochetă, cu un pervaz amenajat pe care te poți așeza cu o carte în mână ( dacă timpul îți permite, nu și mie). După ce am savurat o porție de moules frites cu o bere Carlsberg rece, a ieșit și soarele iar noi am pornit la plimbare către zona Primăriei. Era o seară splendidă, cu o temperatură optimă, încât am putut sta în mânecă scurtă. Aveam rezervare la un restaurant specializat în fripturi, numit Fleisch și situat în cea mai cool zona a Copenhagăi: Kødbyen sau Meatpacking District, unde cafenelele, restaurantele, magazinele și galeriile de artă sunt în permanenta pline de clienți veseli. Nu am dorit sa stăm la terasă deoarece taman ce venisem din Bucureștiul fierbinte și bine am făcut deoarece designul interior al restaurantului era de excepție, pe când terasă e una banală. Am savurat feluri de mâncare deosebit de gustoase într-o ambianță modernă și deosebită.

A doua zi, după ce am băut o cafea la hotel, am pornit către restaurantul Selma, la care reușisem sa rezerv o masă doar la ora 12. Pentru toate cele 3 rezervări la restaurante pe care le-am făcut online încă de la București, a trebuit sa dau datele cardului pentru ca, în caz de no show, sa fie reținută o suma considerabila ( 25 – 30 euro de persoana). Nu e de jucat cu rezervările la restaurantele din Copenhaga 😉

Înainte sa călătorim în vreun oraș mare și important, obișnuiesc sa mă informez care sunt cele mai bune restaurante, cafenele, ospătării neturistice, cu un raport calitate/ preț prietenos (cu accent pe acest din urmă aspect, căci da, știu și eu de Noma însă n-aș da in veci si pururi 400 de euro de persoana pe un meniu). Așadar, acest Selma servește smørrebrød ( adică…sandwichuri) atât de sofisticate încât figurează în ghidul Michelin. După ce am savurat diverse bunătăți acompaniate de câte un păhăruț de aquavit ( prilej cu care am reauzit vorba super haioasă „ undeva în lume este ora 18”), am pornit către parcul Tivoli, atracția principală a capitalei Danemarcei. Fondat în 1843 (!!!), aceasta grădina splendidă cu lac, situata în centrul orașului, este totodată și un parc de distracții în care copiii mici și mari se distrează,  dându-se în fel de fel de montaignes russes, care mai de care mai uriașă și mai plina de adrenalină. Noi am preferat sa ne delectam cu-o cafea acompaniata de câte o prăjiturică ( „fika”, aceasta gustare ce acompaniază cafeaua, un obicei scandinav răspândit în toate țările nordice).

Am realizat că deși te-ai gândi la Danemarca ca la o țară piscicolă, ei au mai degrabă reputația produselor lactate, precum și a celor de patiserie ( Danish pastry).

În ziua în care am fost noi la parcul Tivoli era soare și vreme extraordinara, ne-am plimbat printre flori, am admirat faptul ca, deși multă lume și copii, nu am auzit plânsete sau voci ridicate. Ne-am simțit extraordinar și am încheiat după amiaza cu câte o bere rece ascultând un concert de jazz; la plecare am cerut sa fim stampilați pe mâini, ca să ne putem întoarce să o vedem pe Chaka Khan, ce urma să aibă concert însă n-am mai ajuns. În acea seara aveam rezervare la un alt restaurant cu specific pescăresc, recomandat tot de către colega lui S. și eram gata- gata sa ratăm cina întrucât eu eram convinsa ca știu unde se află restaurantul dar de fapt făcusem o confuzie. Pe lângă aceasta greșeală, în acea seara compania de telefonie a avut o cădere și nu puteam accesa datele mobile; nu-i nimic, am întrebat un tânăr pe strada care ne-a ghidat imediat astfel ca am reușit sa găsim și Kødbyen Fiskebar.

Ne-am delectat cu bunătăți marine din plin, preparate interesant și foarte gustos.

Tot în acea vineri am avut marele privilegiu și bucurie sa vizitam și Primăria Copenhagăi, o clădire splendidă, în stil romantic, construita între 1892 și 1905;  se vizitează gratuit (doar ca nu e făcut public acest detaliu) și in acea zi, erau multe perechi care se căsătoreau.

Sâmbăta a fost ziua de naștere a lui S și a primit de la mine un frumos cadou, achiziționat de la fabulosul Magasin du Nord, un magazin universal amenajat într-o o clădire fin du siecle, de un rafinament greu de egalat. Apoi ( datorita faptului ca …ploua), am mers sa revizitam Ny Carlsberg Glyptotek, un muzeu fascinant, cu o sera de palmieri la intrare, clădit în 1897 de către fiul fondatorului berăriei Carlsberg. Când am vizitat acest muzeu prima oară am aflat că la vânzarea fiecărei unități de bere, 1 euro merge către colecția de artă; a doua minune a fost când am zărit pe fereastră un stol de lebede. Acea prima vizita am facut-o exact în ziua de 2 aprilie 2005, ziua când se celebra bicentenarul lui Hans Christian Andersen.

De aceasta data am savurat o cafea și un pahar de prosecco pentru aniversarea iubitului meu, S.

Ne-am îmbarcat în jurul orei 15 pe frumoasa nava de croaziera, Costa Diadema, cu care am navigat pe Marea Norvegiei pana la paralela 62, la orașul Ålesund, revenind după 7 zile la Copenhaga. De aceasta data am ales o cazare mai aproape de aeroport, la hotelul Best Western. După ce am lăsat bagajele, am repornit sa exploram și zone ce ne-au scăpat prima oară. După ce am admirat gărzile cu uniforma specifica ( cu căciuli înalte, din blana de urs, precum garda britanica) de la Palatul Amalienborg, am cinat la restaurantul Vita, amenajat într-o  fostă farmacie regala deschisa în 1669.

M-a impresionat orașul de data aceasta, dar cel mai tare mi-a plăcut metroul care seamănă grozav cu cel din Hong Kong, atât la securitate, cât și la aspectul stațiilor cât si la ușurința cu care te poți deplasa în toate direcțiile.

Întrebata fiind de o localnica ce anume am găsit schimbat de această dată la oraș, după 19 ani, mi-am dat seama ca și eu însămi am devenit mai deschisa la minte, în afara faptului ca și orașele se dezvolta și cresc în permanență.

Prima oară când am auzit de această denumire exotică, era în paginile mult iubitului, cititului și răs-cititului roman „ Pânza de păianjen ” al minunatei autoare Cella Serghi. Bineînțeles, și despre frumosul Balcic tot din paginile acestei cărți aflasem și cine ar fi crezut că voi trăi in fiecare an clipe de vis precum personajele interbelice pe aceste meleaguri atât de apropiate?

Ca să nu va apucați să căutați pe google și să nu găsiți ( și apoi sa ma înjurați pentru ca vin cu denumiri expirate de peste 80 de ani), va informez că numele  actual al orășelului este Kranevo și se află lipit de sudul stațiunii Albena, în Bulgaria.

Prima oara am auzit de Kranevo de la prietenii noștri  M. și A. care au descoperit locația vara trecuta iar anul acesta am decis sa mergem împreună cu ocazia weekendului prelungit de Rusalii, ce tocmai s-a încheiat.

După cum am mai spus, mergem în Bulgaria pe litoral de câteva ori în fiecare vara, începând din 2019 și de fiecare data  ne bucuram de deliciile mării și a plajelor cu nisip auriu, fin și mătăsos. Așa a fost si de data asta, de vineri pana luni, cu temperaturi de maxim 28 grade iar apa marii de 24 grade.  Hotelul Aquamarine Wellness & Spa Hotel, o splendoare de hotel unde am fost întâmpinați cu șampanie ne-a pus la dispoziție o camera splendidă, amenajată la perfecțiune cu o grija pentru detalii uimitoare, totul decorat în nuanțe de gri, cu lustre din cristal stralucitor si un pat urias și moale.

Am pornit la drum în tandem vineri de dimineață și am trecut graniță pe la Negru Vodă unde am așteptat cam o ora pana sa trecem deoarece era destul de aglomerat. Am ajuns însă repede la destinație și ne-am cazat imediat. Am mers sa mâncăm la o taverna pe care o știau prietenii noștri dar acolo, ce sa vezi, pe locul respectiv era un alt restaurant care nu accepta,însă, plata cu cardul. Amărâți, ne-am ridicat și am pornit către următoarea terasă de plajă unde- surpriza- se mutase cu totul taverna căutată. Iar Radostina ( Bucura în traducere) era pregătită sa ne servească si sa glumească cu noi. Trebuie sa va informez ca am mâncat doar de doua ori în alte locuri în cele 3 zile petrecute în zonă.

După ce am mâncat împărătește, ne-am echipat cu costumele de baie și am pornit pe plaja pana la Albena: o splendoare de plimbare pe plaja, cu nisipul călduț și auriu, prin apa verde si caldă; la întoarcere am făcut prima baie în mare deși era ora 19; apa marii era mai caldă decât cea a aerului.

Am făcut băi în mare dimineața, la prânz și seara deoarece era atât de minunat, plaja amenajată cu șezlonguri și umbrele ( gratuite pentru turiștii care locuiau în hotelurile respective), cu salvamari care aveau grija ca toți cei ce se îmbăiau sa nu treacă de sfoara cu balize și ce credeti, toată lumea chiar respecta întrucât erau valuri.

Cred ca cel mai mult pe litoralul bulgăresc, pe unde mergem noi ( Balcic, Varna, Obzor, Kranevo) îmi place senzația de retraire a unor emoții marine din Mamaia copilăriei mele: plaja întinsă, nu foarte aglomerată, cu nisip blond și mare care se adâncește încet, apa marii caldă, fără gălăgie și muzici nebune, cu confort și pace in suflet.

Seara am ieșit la o alta terasă impecabil amenajată unde am savurat un cocktail preparat cu responsabilitate.

A doua zi, după micul dejun bogat și cu opțiuni sănătoase ( Cori G. ar fi mandra de mine 🙂 ), am mers la plajă și ne-am delectat cu băi în mare și lecturi prețioase, acompaniate de un cafe frape sub umbrelă. Când soarele a devenit prea puternic, am decis să luăm mașina și să plecam către Varna, cu o pauză la mănăstirea Aladja, despre care am mai scris iar pentru mine aceasta a fost a patra vizită. Prietenii noștri nu o vizitasera si au fost uimiți de frumusețea nepamanteană a acestei mănăstiri rupestre, populată încă din secolul 14 de călugări asceți. Bonus de aceasta data a fost descoperirea catacombelor la care se ajunge pe un drum de jumătate de km prin pădure. A fost un adevărat regal!

Am continuat călătoria către Varna unde am avut parte de o alta mica minune: După ce am parcat, am început sa cautam un parcometru si in drum, am dat peste un tanar care își încărca mașina electrica; Intrebandu-l cum să procedăm pentru a achita parcarea, el ne-a arătat aplicația pe care ar fi trebuit să o descărcăm, după care, efectiv, ne-a achitat el cele 3 leva pentru 3 ore. A fost un gest atât de simplu și de frumos, deoarece nu a primit contravaloarea sumei de la noi. Abia aștept sa pot întoarce și eu acest serviciu cuiva în București!

Am mâncat la unul dintre restaurantele noastre prerate de pe plaja din Varna, Monkeys, unde felurile de mâncare fusion răsfață papilele iar marea turcoaz bucura sufletele.

• Aoleu, ce spaima am tras: crezusem ca am pierdut tot ce am scris pana acum 🤪

După ce ne-am întors de la Varna, am făcut deja clasica baie de seară în marea cea caldă și mătăsoasă și apoi am cinat la prietenoasa tavernă, admirând jocurile de artificii ce ne-au bucurat în fiecare seară. Apoi am văzut meciul la televizor și am făcut galerie echipei naționale, însă fără mare succes.

Duminică era în principiu ziua stabilită de către S și mine pentru intoarcerea acasă intrucat ne temeam de aglomerația de pe șosele însă ne-am răzgândit văzând cât e de frumos si cat de bine ne simțim; zis si facut, hotelul având o camera libera și pentru noi pentru încă o noapte, ne-am prelungit șederea. Ziua ne- am petrecut-o în stil dolce farniente, ba la plajă, ba la restaurant, iar seara ne-am plimbat prin orășel. Trebuie sa precizez ce am scris și în review-ul pe booking.com: hotelul în care am locuit merita nota zece ( la fel și alte câteva hoteluri) dar orășelul Kranevo este intr-o stare deplorabilă, arată ca vai de el, întrucâtva îl poți asemăna cu Eforie Sud doarmă că și mai prăpădit. Stau și ma gândesc cum pot coexista hoteluri si restaurante de primă calitate cu clădiri și străzi lăsate în paragină; cum de edilii nu observa diferența și nu iau nicio măsură pentru a înfrumuseța localitatea? E păcat deoarece natura e splendidă și exista inițiative private care aduc mulți turiști iar serviciile pe litoralul bulgar sunt toate la superlativ. Oricum ar fi, pentru mine mersul la mare înseamna Bulgaria deoarece nu îmi mai place nimic pe litoralul românesc încă de mulți anii urmă.

N-a fost nevoie decât de o idee ( nu a mea), de a vizita Meteora în preajma Paștelui, pe care am purces imediat să o punem în aplicare. Astfel, a ieșit o vacanță de o săptămână în Grecia de nord, cu cazări în Salonic, Meteora și Platamonas, începând din seara de sâmbătă, înainte de Înviere și întoarcere peste exact 8 zile.

Am călătorit cu avionul iar acolo am închiriat o mașină ( minunata!) cu care am făcut 750 km în 5 zile, împreună cu o alta pereche de amici.

Am aterizat la Salonic în jurul orei 22 în seara de sâmbătă, taman la fix pentru a ajunge la slujba de Înviere. Revenind după mai mult de 20 de ani în acest oraș pe care îl adoram în trecut, am regăsit tot ce mă făcuse să l îndrăgesc: străduțele mărginite de copaci stufoși, blocurile elegante și confortabile, spiritul tineresc de oraș universitar, terasele moderne, arhitectura cu influente diverse, de oraș cosmopolit încă din antichitate. Am locuit într-un apartament amenajat în stil industrial chic, cu o atenție la detalii perfectă, unde m-am  simțit ca o studentă cu ample posibilități materiale 🤣.

Am mers pentru a lua lumina peste drum de „casă ”, la biserica Agios Dimitrios, construita în secolul 7 d.Chr în stil bizantin, și care găzduiește și astăzi moaștele Sfântului Dimitrie, acest sfânt militar care este si protectorul Greciei.

 Slujba emoționantă, noaptea caldă și parfumată cu iasomie si caprifoi, faptul ca am reușit să ajung cu lumânarea aprinsa până la restaurantul de pe malul marii unde am sărbătorit Învierea ( la aproximativ un km distanta), au făcut din aceasta noapte una de neuitat.

A doua zi, după o felie de cozonac ( cumpărat din aeroportul Otopeni) savurată alături de cafeaua French press home made, am luat orașul la pas ( seara, la culcare, brățara mea fitness indica 21.000 de pași), ajungând,  in zona Ano Poli ( „Orașul de sus”, cu puternice influente otomane), trecând pe lângă zeci de biserici în stil bizantin, pe lângă Arcul lui Galeriu ( împărat roman  258-311 d.Chr), palatul sau ( în ruine), Rotunda (fost templu politeist,  asemănător Pantheonului de la Roma, devenit bazilica creștină, apoi moschee și redevenind biserica la începutul secolului 20), casa natala a lui Mustafa Kemal Atatürk ( da, era născut chiar aici, în Selanikul otoman în martie 1881). Majoritatea obiectivelor dar și restaurantelor și cafenelelor erau închise, fiind prima zi de Paște dar tot am descoperit mici locuri fermecătoare deschise unde am putut să savurăm o cafea, o înghețată și un prânz pe cinste, bine stropit cu un vin alb delicat și floral. Toate străzile erau pline de tufe de iasomie ( jasmin cu flori mici și parfumate, nu iasomia – lămâița de pe la noi), caprifoi, salcâmi și rodii cu flori, trandafiri, toate concurând la o simfonie de parfumuri. Seara am mers la Turnul Alb, simbol al orașului, fostă închisoare otomana de rău renume, aflat pe malul mării și din fața căruia ne-am îmbarcat fix pe corabia Argonauților, care, ospitalieri, cum ii știm 😆, ne-au servit cu câte un cocktail în timp ce admiram frumusețile nocturne ale marelui oraș de pe mare. Zeci de pescăruși se luau la întrecere care sa se apropie mai mult de vaporaș și să ne salute în zbor.

A doua zi de Paște am început-o cu un brunch gustos și modern într-o cafenea din proximitate, decorată eclectic și tineresc, si cu care apartamentul nostru avea contract, astfel am primit un mare discount, pe lângă bunătăți și cafea de specialitate.

Apoi am ajuns exact în momentul slujbei de a doua zi de Paște ce se ținea la Rotunda, biserica multiseculară, decorată cu mozaicuri bizantine de o rară splendoare. Am trăit clipe de spiritualitate la nivel înalt cu ocazia acestor zile de Paște, într-un oraș cu o mare și îndelungată tradiție creștină, în pofida ocupației otomane de peste 400 de ani. Știați că sfinții Chiril și Metodie proveneau din Salonic?

Prânzul l-am luat din nou, ca și în ziua precedentă la taverna Stafylos ( vis a vis de casa memoriala Atatürk), prilej de a savura alte bunătăți din faimoasa și delicioasa bucătărie grecească. Singurele feluri de mâncare care nu mi-au plăcut deloc au fost exact cele tradiționale de Paște: magiritsa, o supă de miel groasă, kokoretsi, un drob cu un gust puternic ( e preparat din organe de miel)și katsiki, friptura de ied; noroc că de obicei nu mănânc noaptea, așadar nu am regretat că nu m-am îndopat în noaptea de Înviere.  Plimbarea pe malul mării, sclipind albastră în plin soare, printre terasele pline ochi de lume, au adus un plus minunatei zile ce a fost încheiată cu un cocktail la un bar modern, aflat pe marginea ruinelor Forumului Roman.

Orașul Salonic a fost și va rămâne pentru mine unul dintre acele locuri în care mă simt ca acasă, deși am perceput declinul pe care l-a suferit în acești 20 de ani, însă și speranța că își revine încet -încet. Și ca o curiozitate de ultima ora, echipa de fotbal PAOK Salonic, condusa de conaționalul nostru Răzvan Lucescu, s-a calificat recent la o competiție de resort.

Următoarea zi, după un alt brunch super gustos am părăsit Salonicul și am mers la aeroport de unde am preluat mașina închiriată, care ne-a purtat către următoarele destinații ale vacanței noastre.

Destinația principala a călătoriei noastre a fost Meteora ( la care visase prietena noastra, G.), acest loc magic, muntos, pe care stau semețe zeci de mânăstiri construite încă din secolele 13 și 14. La aproximativ 200 km de Salonic, aceste fenomene carstice gigant ( gândiți-vă la Babele din Bucegi x 100), ce țâșnesc din Câmpia Trikalei, purtând cu mândrie copaci, peșteri și mănăstiri miraculoase. Am avut o cazare magnifică, la poalele munților, iar de pe terasa splendid amenajată, ascultam trilurile privighetorilor învăluiți de parfumul de caprifoi și iasomie, cu o ceașcă de cafea sau un pahar de vin bun, dimineața devreme sau seara, înainte de culcare. În prima seară am fost la un restaurant recomandat de către gazda noastră, unde ne-am delectat cu varianta greacă a „bistecca a la Fiorentina”- o magnifică friptură delicioasă de vită maturata, asezonată cu condimente – rețeta secretă a casei.  

Am vizitat 4 mănăstiri: Marea Meteora, Varlaam, Sfânta Treime si Roussanou, coborând și urcând sute de trepte pentru fiecare. Am trăit clipe de spiritualitate maximă, pe vârfuri semețe de munte, admirând zelul și credința unor oameni sfinți, care s-au înhămat la o muncă titanica de construcție acum 600 de ani, în condiții crude, doar pentru că au avut un vis. Astăzi se poate ajunge cu mașina la toate mănăstirile, deși de la parcare trebuie coborâte și apoi urcate sute de trepte, tăiate în stâncă. Peisajul care se zărește împrejur îți taie respirația și înțelegi lesne de ce Meteora este al doilea cel mai vizitat loc din Grecia,  după Acropola ateniană.

După două zile de activitate fizică în forță ( noroc ca am rezistență datorită sportului practicat zilnic), am plecat către mare, alegând orășelul Platamonas, situat la poalele muntelui Olimp pe malul marii Egee ( golful Thermaic, același ca și la Salonic) drept gazdă. Și aici am închiriat un apartament enorm și splendid, cu o terasă mare, cu vedere la mare. În prima seara, am ieșit în portul de iahturi iar marea era calma, precum uleiul ( o vorbă grecească). O beție de nuanțe de albastru ne încântau privirile. Am ales pentru cină o tavernă specializată în pește și fructe de mare ( psarotaverna), unde ( stric surpriza), am revenit și seara următoare. În prima seară, mi-am adus aminte cu plăcere de peștele denumit „fagri”, care îmi plăcuse enorm încă din urma cu 30 de ani, când am gustat prima oară; așadar am comandat unul mare, preparat la grătar,  din care ne-am ospătat cu pofta toți patru, asezonându-i carnea albă și delicată, cu un sos de ulei extravirgin de măsline si cu lămâie. În cea de-a doua seara ne-am delectat cu o supă delicioasă de pește, completata cu tsipuro fără anason, un rachiu grozav din struguri, foarte asemănător cu grappa italiană, care s-a cerut analizat și reanalizat 🤪

Prima zi plina petrecuta la Platamonas a fost singura ploioasă, deși nu era o ploaie deranjanta, nu am putut, totuși, sa-mi pun în aplicare planul de a face o baie în mare 🤣; am vizitat însă o cetate cruciata, construita între 1204 și 1222, Castelul Platamon, ale cărui ziduri impozante se înaltă semețe deasupra golfului. Descoperiri arheologice de dată mai recenta afirma ca pe același loc era clădit în antichitate orașul lui Hercule, Herakleion. După urcușul la cetate, am mers sa vizitam unul dintre cele mai vechi și pitorești sate din nordul Greciei, Paleo Pantelimonos.  Acest loc străvechi, ce numără..17 rezidenți permanenți, este situat la 700 m deasupra mării, cu o vedere fabuloasă asupra Rivierei Olimpului,  și e compus dintr-o mână de case vechi, renovate cu materiale tradiționale: lemn, piatra și vătuite în alb. Am trăit doua momente extraordinare aici: mai înainte am mers la o cafenea – cofetărie unde am savurat prăjituri și plăcinte locale într-o ambianță familială si caldă, urmată de vizita la un micuț magazin local cu bijuterii de autor iar proprietara ( întrucâtva înrudită cu gazda noastră din Platamonas) ne-a dezvăluit crâmpeie din istoria milenara a satului (care are curent electric de..20 de ani, pentru a păstra autenticul), o mărturie a colectivității umane sudate.

În ultima noastră zi pe tărâmurile Greciei de nord,  având avionul abia seara târziu, am decis să  reîncercăm vizitarea complexului arheogic Aigai ( Vergina), ce fusese închis la prima noastră trecere prin meleag, în drumul către Meteora, datorita Paștelui. De aceasta data era deschis și am putut admira splendoarea mormintelor regale macedonene,  complet excavate în 1977 de către arheologul Manolis Andronikos. Sub un mare tumul de pământ s-au descoperit o serie de morminte antice, care mai de care mai împodobite cu picturi care transcend timpul cu culorile lor vii și expresivitatea. Însă cea mai importanta descoperire o reprezintă mausoleul regelui Filip al II-lea al Macedoniei ( 382- 336 îChr), tatăl nu mai puțin faimosului Alexandru Macedon. Acest mormânt este ticsit de comori, de bijuterii din aur atât de meșteșugit lucrate încât nu-ti vine sa te dezlipește de vitrine. Nu mai puțin interesant este și mormântul fiului lui Alexandru Macedon, Alexandru al IV-lea, ce a fost ucis împreună cu mama sa, Roxana, pe când era doar un adolescent.

După cum menționam anterior, aceste morminte au fost descoperite acum aproape 50 de ani și toate comorile din ele au fost expuse la Muzeul de Arheologie din Salonic, pe care l-am și vizitat in trecut de cel puțin doua ori. Anul trecut, în toamna, a fost inaugurat acest muzeu extraordinar, care m-a impresionat realmente. Iar, de la magazinul muzeului, mi-am găsit perechea de cercei perfectă, din argint, inspirați de o brățară antică, în forma de șarpe, simbol al nemuririi.

Tot așa este și dragostea mea pentru Grecia, continentala sau insulara, la munte, oraș sau mare, pretutindeni pot găsi bucurii pentru spirit, trup, minte și inima.

PS.baie în mare nu am făcut dar nu puteam sa nu intru măcar cu picioarele un pic, și anunț pe aceasta cale ca nu era foarte rece – așadar, misiune îndeplinită 😉

Data de 12 martie este de maxima importanță pentru familia mea deoarece este ziua de naștere a fiicei noastre minunate, A. Așadar, de când s-a născut, i-am organizat ziua de naștere încât fiecare aniversare să fie de neuitat, fie cu familie ori cu prietenii, iar în ultima perioada, în ambele variante. Îmi amintesc cu mare bucurie de al său Sweet Sixteen petrecut la Londra…

Anul acesta petrecerile aniversare au debutat cam cu o săptămână înainte, când am serbat și împreună cu bunicii, însă ieri am avut exclusivitatea de a petrece împreună cu ea o zi la Therme Bucharest, o idee ( a mea) grozavă. Recunosc că a fost prima oara când ” s-au aliniat planetele” și am ajuns și eu (după 8 ani de la deschidere), dar cred ca a fost cu noroc. A. mai fusese de vreo doua ori cu diversi prieteni, însă la sectiunea Galaxy, cu tobogane, unde este permis și accesul copiilor. Noi am achiziționat bilete All Day pentru sectoarele The Palm și Elysium, unde copiii sub 14 ani nu pot intra.

(Trebuie să vă șoptesc la ureche faptul ca poza de mai sus nu e de acolo ci din aeroportul din Doha dar efectiv nu am la dispoziție o poza proprie de la Therme în clipa de față, când scriu.)

Am ajuns în jurul prânzului și primul lucru pe care l-am făcut a fost să bem câte o cafea energizanta stând frumos ( deși foarte puțin) pe paturile de plajă la care ne-am stabilit tabăra. După ce ne-am fotografiat repejor, am dus telefoanele la vestiar deoarece în explorarea noastră, mai mult ne încurcau. Am înotat în prima faza în piscina mare interioara dupa care am ieșit afara, in piscina exterioara, deși ploaia mărunțică nu ne-a stricat buna dispoziție și plăcerea de a înota în apa calda, în aer liber.

Am întrat apoi la sauna Rainforest, într-un decor tropical și arome exotice, cu băncuțe din piatra pe care curge apa rece, care să te răcorească.

Am descoperit, ascunse după palmieri și arbori exotici, cele 3 piscine cu minerale: piscina cu sare de la Marea Moarta, unul dintre secretele frumusetii reginei Cleopatra, o baie perfectă pentru revitalizare; a urmat bazinul cu magneziu și calciu, o adevarata cură pentru organism, pentru ameliorarea durerilor musculare iar cireașa de pe tort a fost piscina cu litiu, care potențează starea de bine ( pe care, oricum, o ai)

După ce ne-am răsfățat bine, am mers la restaurantul The Mango Tree, un restaurant cu specific thailandez, unde am savurat unele dintre cele mai gustoase feluri ever. Iar desertul: de neuitat!

După prânzul savuros am mers la sauna Hollywood, unde sunt proiectate filme documentare BBC pe un ecran mare, de cinema, nici nu știi când trece un sfert de ora în care ai beneficiat de relaxare, detoxifiere, creșterea imunității și înfrumusețarea pielii.

După sauna asta, am mers din nou în piscina The Palm și am savurat câte o limonada în apă, urmata de sesiuni repetate de jacuzzi și o alta ieșire în piscina exterioara.

Am probat apoi sauna Alhambra, cu un decor maur, somptuos, infuzat cu arome exotice și muzica ambientala. Am vrut sa ne bucuram și de dușul Calla dar am constatat ca apa sa e rece ca gheața așa că doar l-am testat un pic. Am întrat și la sauna Bavaria, și la sauna Provence, după care am ieșit afara pe terasa ( așa cum eram, în costume de baie și cu prosoapele ude) cât sa ne simțim ca doua finlandeze vajnice. A urmat apoi sauna Himalaya, căptușită integral cu blocuri de sare de Himalaya, unde te simți perfect deoarece temperatura nu era foarte ridicată iar aerosolii sunt atât de benefici.

La următoarea ieșire pe terasa am constatat ca ploaia se oprise iar soarele pornise spre culcare, umplând cerul de nuanțe de roșu și portocaliu. Însă apusul integral, in Technicolor l-am urmărit din piscina cu Seleniu și Zinc, trăind senzații de o unicitate și o frumusețe supreme. Cuvintele sunt sărace pentru a descrie sentimentele de bucurie și recunoștință pe care le-am trăit ieri împreună cu sărbătorita mea iubită.

Am plecat în jurul orei 19 către casa, nu înainte de a admira și luna noua de pe cer, un alt semn benefic.

Mi-a plăcut enorm la Therme dar trebuie sa ținem cont că era o zi de marți ( nu weekend) și cu toate acestea, era foarte multa lume, străini în marea lor majoritate, civilizați și care au făcut si ei ca experienta noastră să fie una plăcută.

Prima oara Sicilia a întrat în viata noastră sub forma unei fantezii a lui S, care presupunea o vilă veche, puțin trecută de prima tinerețe, cu o terasa enormă, pavată cu dale din marmura, pe malul marii, intr-un octombrie vântos…

A doua oara, am intalnit-o la propriu, în vara lui 2021, cu ocazia escalei navei de croaziera MSC Seaside la Siracuza. A fost ( în cea ce ma priveste) dragoste la prima vedere. Am făcut un tur pe jos al insulei Ortigia, urmat de o plimbare cu barca și baie în golf. Am știut din momentul în care am cumpărat ghidul turistic al insulei că vom reveni  curând 😉.

Iată, planetele s-au aliniat și am decis menținerea programului “ niciun an fără Italia”, organizat fără greș de multa vreme, să decolăm pe 31 decembrie 2023 și să ne intoarcem peste o săptămână, încât să bifam 2 ani la rand 😆.

Glumesc dar când am constatat că două bilete de avion pentru Catania sunt mai accesibile decât unul pentru Lisabona ( unde A. a petrecut Revelionul), nu am stat nicio secundă pe gânduri. Ne-am cazat câteva zile în Catania, apoi am închiriat o mașină și am pornit către Noto, a doua noastră cazare, pentru alte câteva zile.  Am vizitat exclusiv partea de est de această dată, urmând să vedem cu alta ocazie și restul insulei.

Sicilia, ca și alte zone din sudul Italiei, este un mix de culturi, cu o vechime de milenii. Este fascinant cum s-au transpus în istoria acestui tărâm populat inițial de siculi ( care dau și denumirea Siciliei) și sicani, colonizată apoi de greci, cartaginezi și romani, toate popasurile ulterioare ale bizantinilor, normanzilor, arabilor, francezilor, spaniolilor,…până în faimosul an 1860, când a devenit si ea parte din Regatul Italiei.

 Numai citind un pic despre istoria insulei devii intrigat de bogăția culturală a tuturor popoarelor care și-au pus multiplele amprente asupra limbii, arhitecturii, felurilor de mâncare, obiceiurilor,  încă din cele mai vechi timpuri.

Coasta de est este și cea mai “grecească “ parte a insulei, cu Siracuza ca cel mai important oraș al zonei timp de secole, începând din 733 i.Hr, când coloniștii corintieni au poposit pe meleag. Tot sudul Italiei ( estul Siciliei, Calabria si Puglia) se numea în secolele VIII- VII i.Hr Magna Grecia deoarece grecii erau populația majoritară. Frumusețea și bucuria noastră este ca încă le putem admira realizările de acum aproape 3000 de ani.

Când am poposit pe insula Ortigia, cu 2 ani în urmă, am vizitat partea veche a orașului lui Arhimede, neștiind de fapt că partea antică se află la câțiva km, sub denumirea actuală de  Parcul Arheologic Neapolis, unde există cel mai mare teatru grec din Italia.

Catania, în care am poposit in jurul orei 18 pe data de 31 decembrie se numea în antichitate Katané, ceea ce înseamnă “ Mai mare”. Ne-am luat în primire apartamentul aflat intr-un vechi palat sicilian, și am pornit către centrul orașului ( la 5 minute de mers pe jos), unde am descoperit o terasă ( da,erau în jur de 14 grade afară) unde am și cinat. Momentul așezării la masă a fost perfect ales  deoarece la scurt timp,  restaurantul s-a umplut iar lumea a început să se așeze la coadă pentru a prinde un loc. După cină am mers în Piazza del Duomo, unde se ținea un concert de anul nou; am încercat să intrăm cu o sticlă de prosecco la noi dar am aflat că nu e permis accesul cu  sticle de bautură sau, Doamne ferește, petarde, așadar, după ce am dus sticla acasă, am revenit în Piață, pregătiți de distracție. Nu m-am așteptat să-mi placă atât de mult concertul și atmosfera, încât, pana la urmă,  am stat pana la ora 1. Am dansat plini de bucurie,  deoarece până la numărătoarea de la miezul nopții a cântat un mare artist de jazz, de care, recunosc, nu auzisem, Mario Biondi ( născut în Catania , însă locuiește în SUA),  împreună cu trupa sa excepțională de jazz. O mare voce acompaniată de instrumentiști de cea mai înaltă clasă, cu piese proprii sau evergreen, acest concert a făcut ca Revelionul ‘24 sa devină automat unul dintre cele mai reușite din viața mea. Ne place ca în fiecare an să serbăm trecerea în noul an diferit, de multe ori rămânem în București dar aniversăm în varii locuri, alte dăți plecăm în străinătate și ne descurcăm la fața locului, mereu într-un stil nu foarte pretențios dar nici de mahala 😎. Ei, de data asta, acest concert de nivel impecabil, a crescut standardele și mai mult. Ulterior a cântat “capul de afiș”, un tânăr milanez cu apariții frecvente și foarte apreciate la San Remo: Tananai. Desigur, mi-a făcut plăcere să-i ascult piesele (pe unele le și cunoșteam deja) dar ce diferență față de eleganța muzicianului dinainte! Publicul mi s-a părut educat, nu se împingea nimeni, nu se vocifera, nu se făceau comentarii de neam prost, întregul eveniment a fost un regal, mai ales in acea ambianță barocă și cu luna care a ținut să fie prezentă.

Cu câteva minute bune înainte de ora 12 au început jocurile de artificii din oraș…wow! am avut senzația că a început războiul,  era un vacarm intens exterior care , ciudat,  pe noi nu ne-a afectat, acolo în Piață ne simțeam protejati de tot și toate. Artificii, petarde, toate in afara perimetrului in care ne aflam. Când ne-am intors acasă, pe străzi era liniște și pace iar noi am savurat un pahar de șampanie festiv în pat.

A doua zi, Etna se ițea pe fereastra noastră și am admirat-o cu o ceașcă de cafea în mână, ascultând slujba de la Vatican. Am ieșit repede la soarele strălucitor și am băut câte un capuccino afara, la o terasă plină,  lângă Castello Ursino ( sau Castello Svevo di Catania – adică Castelul Șvab (?!) din Catania), construit în secolul XIII și renumit pentru Vecerniile Siciliene ( o revolta din 1266 care a dus la măcelărirea a 13.000 de francezi de catre populatia locala).

După ce am descoperit zeci de clădiri monumentale și de străzi splendide, bordate de portocali si poleite de soare, am hotărât să mâncăm la Scirocco Sicilian Fish Lab, o terasă cu cel mai bun street food pe bază de pește și fructe de mare. Aflată lângă piața de pește ( Pischiria, in grai local), una dintre cele mai celebre și unice piețe din lume, la Scirocco comanzi feluri de peste și fructe de mare de o prospețime imbatabilă, ce îți sunt aduse la masă în conuri de hârtie și cutii de carton, după ce ți se strigă numele în gura mare ( cu referire la vechiul obicei al vânzătorilor de pește de a-și lăuda marfa). După ce am comandat într-o prima etapă cateva gustări fantastice, ne-am dat seama că vrem sa încercăm alte și alte feluri, deoarece erau toate atât de gustoase. Aici am mâncat prima oară faimoasa caponata siciliana, un fel de tocăniță de vinete și ardei, al cărei gust dulce te face dependent. Totul stropit cu un vin alb, floral, sicilian, a făcut ca prânzul de Sf.Vasile sa fie unul de neuitat.

După prânz am reluat plimbările prin oraș iar vis a vis de Teatro Bellini, am savurat un cannolo sicilian, prima oară în patria sa. Mai întâi sa vă spun că Vincenzo Bellini (care da numele teatrului ) a fost un compozitor celebru, născut la Catania în 1801; deși a trăit nici 34 de ani, a compus o serie de opere despre femei -eroine, cea mai cunoscuta fiind druida Norma. Aceeași eroină dă și numele unei rețete celebre de paste, cu vinete și roșii ( astea mi-au scăpat de această dată), pasta a la Norma.

Cannoli, pe de alta parte, sunt mândria patiseriei siciliene, și constau dintr-un “tub” de patiserie prăjit în baie de ulei, umplut cu brânză ricotta și decorat cu fructe confiate sau ciocolata sau fistic. Eu le mananc cu mâna deoarece partea de patiserie  se taie greu cu lingurița 😜.

După astfel de mese copioase, seara am dorit doar un digestiv și am mers tot pe lângă casă, la un bar celebru, the Barnout. Am stat ( evident) afară, pe o băncuță și ne-am savurat Campari spritz-urile învăluiți intr-un parfum intens de flori care s-au dovedit a fi…iasomie ( Jasmine mediteranean, nu lămâița care înflorește în boscheți la noi primăvara ). Încă o minune apărută în viata noastră de niciunde!

Următoarea zi a fost dedicată excursiei pe muntele Etna ( 3350 m), cel mai mare vulcan din Europa ( prin comparație, aflați, vă rog, că Vezuviul are doar 1218 m). Draga de Etna, cum ne întâmpina ea în fiecare dimineață, cu unul sau mai mulți norișori în jurul tâmplelor 🏔😄.

Am pornit veseli cu autocarul, îmbrăcați relativ subțire deși ne-am gândit că e ditamai muntele, dar soarele catanez ne-a cam indus în eroare…Am ajuns la refugiul Sapienza( 2000 m altitudine), refăcut după erupția din 31 iulie 2001,  care il distrusese complet,  unde există magazine, restaurante, telecabina, jeepuri de închiriat care să te ducă pana la altitudinea de 3300 m. Noi am preferat in schimb să savuram o sticla de vin de Etna, acompaniat de bunătăți siciliene ( arancini sunt cele mai celebre)și abia după aceea, încălziți bine, am pornit să explorăm. Am vizitat un crater mai vechi, Silvestre, am coborât în el, i-am dat târcoale prin vântul ce bătea ca nebunul, am observat cu ce viteză se deplasau norii, acum era soare, acum simțeai cum ceața rece te străpunge. Ideea principală e că după această aventură, eu am răcit iar restul călătoriei l-am petrecut cu sprijinul necesar al domnului doctor S, care m-a tratat cu multe pastile, siropuri, picături, ceaiuri și vorbe bune.

Ziua următoare, după ce am vizitat pe interior Castello Ursino, “vecinul” nostru, ne-am luat arrivederci pe whatsapp de la …Obraian, gazda noastră ( care s-a semnat cu acest nume, c- o fi real, c-o fi porecla, a cauzat in familia noastră sesiuni prelungite de râs, amintindu-ne cu delicii de episodul din Seinfeld numit “Limuzina”: a se vedea/ revedea pe Netflix- o sa-mi mulțumiți mai târziu). Mai deschid o paranteză aici: de câțiva ani deja nu mai e necesara interacțiunea cu gazdele de pe booking.com, cheile se preiau din locuri anume amenajate, comunicarea se face prin whatsapp, totul modern, civilizat, ușor.

Am chemat un Uber, care pentru suma de 16 EUR ( taxiul la venire a costat 30 eur), ne-a adus la aeroport, de unde am ridicat mașina de închiriat. Deși cerusem neapărat Jeep, am primit un SUV doar ca marca Hyundai Kona. Am pornit veseli către Noto, cea de-a doua destinație a vacanței noastre, aflat la aproape 95 de kilometri distanță.

 Probabil acum că vă întrebați ce-i aia Noto și de unde până unde e musai de stat acolo…😆Păi nu vă dezvălui eu că Noto e “the most fashionable” loc din Sicilia încă din 2018 când Chiara Ferragni și cu Fedez și-au unit destinele in acest orășel sicilian?  Cum adică cine-s ăștia?🤪😂 hai ca deja mă supărați 🙃!

Lăsând mondenitățile de-o parte ( a propos, aici s-a filmat și un episod din The White Lotus, ceea ce a propulsat Noto și mai în vârful interesului turistic, și nu, nu vreau să aflu că nici  TWL nu știți ce e 😆), acest orășel de 10.000 de locuitori ( Chiara Ferragni are doar pe instagram 30 milioane de urmaritori!!!!), este capitala baroca a Siciliei și Oraș Patrimoniu al Umanității. Este o frumusețe de localitate, desfășurată ca multe altele din insula Sicilia, pe munte.

Drumul de la Catania la Noto e împânzit de tunele ( unele peste 1 km) și poduri. Deoarece treceam pe lângă Siracuza, am decis să vizitam in trecere și Parcul Arheologic Neapolis și bine am făcut deoarece am putut înțelege de ce în antichitate acest oraș era considerat de căpetenie în Magna Grecia și cum de a rezistat atâtea secole mulțimilor de cotropitori care și-au dorit să-l cucerească. Are un teatru grec enorm și un teatru roman, are peșteri făcute de mâna omului și peșteri naturale, ruine de temple, totul mărginit de vegetație, pini- umbrelă monumentali, lămâi si portocali plini de fructe, bougainvillea înflorită, iarbă verde si smălțată cu flori galbene. Și fiindca parcarea se plătea la un parcometru, doamna dinaintea noastra ne-a oferit un bon pentru  o oră pe care-l scosese din greșeală de doua ori, așa, din curtoazie…

După ce ne-am umplut bateriile cu soare și istorie milenară, ne-am continuat drumul către căsuța noastră din Noto, unde ne așteptau cheia și informațiile furnizate telefonic de către gazda noastră, Maria Antonietta. Ne mai aștepta și un apartament pe 2 nivele, decorat la superlativ, combinând stilul traditional ( piatră, lemn, ceramică, materiale naturale) cu cele mai moderne cerințe ale traiului actual. Nu mai menționez frigiderul plin de gustări sănătoase…

Ne-am cazat parțial fericiți,  partial îngrijorați, deoarece încă de la ultimii kilometri parcurși am constatat pe bordul mașinii aprinderea beculețului care semnalizează probleme la motor. Am anunțat situația la Avis, care ( fur startul și zic dinainte) au rezolvat situația impecabil.

Așadar, in acea după masă a venit o platformă să ridice mașina. Fiind o stradă extrem de îngustă, pe care cu greu trecea o mașină mai voluminoasa pe lângă cele deja parcate, imaginați-vă ce a fost pe capul lui S care a trebuit să urce mașina pe platforma, să coboare și să o îndrepte, răstimp în care se formase ditamai coada în spatele lui. După ce mașina a fost pe platforma, tot s-a mai stat deoarece trebuiau completate niște formulare…poate vă voi dezamăgi, dar nu s-a auzit nici macar un singur claxon.

Rămași pietoni in acea seară, am mers în oraș și a avut loc o alta întâmplare interesantă:  dimineață, la Castello Ursino in Catania, văzusem o expoziție temporară de fotografie a faimosului Ferdinando Scianna; în cadrul acestei expoziții, apăreau câteva fotografii ale manechinului olandez Marpessa, imortalizata in din prima campanie Dolce& Gabanna; seara, la Noto,  căutând localuri deschise pentru cină, am nimerit la…Bar Marpessa, unde trona fix fotografia văzută dimineața.

A doua zi, Avis ne-a comunicat că nu au mașini de înlocuire în preajmă,  așadar va trebui să mergem tot la Aeroportul Catania 🤪

Și am mers, dar nu cum poate vă închipuiți, cu autobuzul sau trenul 🤣ci ne-au pus la dispoziție un transport pentru VIPuri, un Mercedes negru, ultraelegant, cu un șofer superb și foc de simpatic; nici n-am știut cum au trecut cele 45 de minute de drum ( 94 km)😊.

La Avis ne-au așteptat de data asta cu o mașină care mi-a plăcut maxim din prima secundă ( pe prima nici n-am apucat să o conduc), o Toyota C- HR hybrid, albastră ca cerul și marea.

Și dacă tot am re- ajuns în zona Cataniei, ne-a venit ideea geniala să  mergem către nord unde am vizitat Taormina. Ne povestise câte ceva pe drum Davide, șoferul cel superb, dar parca nu îți venea să crezi că te duci la Taormina, lași mașina intr-o parcare și de acolo iei un autobuz către oraș…mie îmi suna a ceva extrem de complicat și de peste mana, mă și întrebam ce autobuz ar trebui să luăm, de unde bilete, știți, ca româncă…când colo, ce sa vezi, chiar așa era, o parcare mare, supraetajată, cu multe locuri libere acum, pe 4 ianuarie, unde lași frumos și elegant mașina ( 4.50 euro și am stat cel puțin 2ore) și de unde te preia un autobuz GRATUIT care te duce în centrul orășelului.

Taormina este construită pe stânci, la 250 m față de nivelul mării și mi-a amintit mult de Capri, atâta ca și construcție dar și la mulțimea de magazine de branduri de lux. Am mâncat, bineînțeles, afară la terasă, paste cu sardine, o bunătate rară și apoi,  aproape orbiți de soarele puternic ce ne bătea în ochi, am mers să vizitam al doilea cel mai faimos teatru grec din Italia, după cel din Siracuza. Cuvintele sunt sărace pentru a descrie splendoarea locului, albastrul mării, vegetația verde din jur, florile de bougainvillea care îmbrățișau copacii multiseculari, Etna care se ițea prin ferestrele antice, teatrul imens, care primeste pana la 5000 de spectatori deoarece se organizeaza spectacole și concerte toata vara…

Seara am petrecut-o la Norma Bistro, un restaurant elegant din Noto,  unde am avut norocul să fim primiți deși nu aveam rezervare iar locul  s-a umplut văzând cu ochii.

În penultima noastră zi de petrecut în Sicilia, am mers cum îmi place mie să zic, pe urmele comisarului Montalbano. Acest personaj al unei serii de volume polițiste, scrise cu har și haz ( și traduse impecabil) de către Andrea Camilleri, la noi au fost traduse doar 7 volume, pe care le-am citit și răscitit deoarece sunt extrem de amuzante. Am vazut si un film ( e pe Netflix) dintr-o lungă serie.

Așadar, prima oprire a fost Lido di Noto, unde am admirat marea de pe plaja, apoi am mers dupa sfaturile lui Davide si am vizitat Modica, capitala ciocolatei siciliene. Aici ne-am dus exact unde ne-a recomandat el, anume la Antica Dolceria di Buonaiuto, o cofetarie deschisă acum 150 de ani și care e la a 6-a generație de ciocolatieri. Am degustat ciocolată cu sare de mare, cu caramel, cu scorțișoară, cu mandarine, cu ghimbir, cu lapte de măgariță, am cumpărat nustiucate tablete și nu am părăsit locul înainte sa savuram o ciocolata fierbinte, cea mai buna ever.

După Modica, am ajuns și la Ragusa, un orășel tot pe munte, de un șarm nebun, mai restrâns decât primul și as zice eu, cu o arhitectură mai elegantă.  Tot de la Ragusa am cumpărat de pe marginea drumului portocale, mandarine și ( cum le spuneau ei) mandarance ( combinație intre mandarine si portocale). Dacă n-ați mai mâncat citrice proaspete, abia culese din copac, vă sfătuiesc 5 căutați o ocazie să o faceți: veți constata că fructele pe care le mâncăm noi de la supermarket sunt efectiv, altceva 🤢

Cred ca ar trebui să scriu un roman ca să pot povesti detalii despre tot ce am trăit, văzut, simțit în această vacanță.

Ca o concluzie, mie Sicilia mi s-a părut un tărâm de vis, o insula bogată, plina de livezi de citrice, de măslini, de solarii în care se coc roșii și zuchinni, vii intregi care dau vinuri de cel mai bun soi, multa vegetație,flori,  iarba, pe care o pasc turme de oi și vaci cât despre mare, nu am cuvinte sa descriu bogățiile oferite de mare locuitorilor acestei insule. Iar Sicilia iarna e ca România în luna mai, din punct de vedere al temperaturilor și stadiului vegetației 😉

Arrivederci, Sicilia, a presto!

PS. Poze multe și din toate locurile vedeți în albumele postate pe Facebook

(Prima și) ultima oară când vizitam Stockholm și încă un orășel mai la sudul Suediei se întâmpla în august 2011. Deși filo-scandinavă încă din fragedă copilărie ( datorita ABBA, bineînțeles), aceste țări nu au fost niciodată printre favoritele mele pentru vizitare, în ciuda dependenței de branduri super cunoscute suedeze, începând cu IKEA, terminând cu Volvo dar mereu cu preferatul H&M 😏

Prima capitală vizitată a fost Copenhaga la fix aniversarea a două sute de ani de la nașterea unui alt pilon al dragostei mele pentru meleag: Hans Christian Andersen ( 2 aprilie 1805) și pot afirma că nu m-a încântat. A urmat apoi Oslo – iunie 2007 ( Ibsen, Grieg, Hamsun, Sigrid Unset, Munch,…) descris la vremea vizitei mele precum „cel mai mare sat din lume”, în pofida aflării pe podiumul celor mai scumpe orașe din lume… Deși erau 31 de grade și m-am topit de căldură, tot rece m-a lăsat orașul. Stockholm în august 2011, urmat la o săptămână de Helsinki m-au dezamăgit de asemeni. E adevărat că în toate aceste călătorii nu eram foarte la curent cu ce poți face special, nu știam locuri pe gustul meu, poate că și bugetul era mai micuț 🙂

Anul acesta, pe 19 septembrie am avut bucuria de a revedea filmul ABBA (1978, regia Lasse Halström) în cadrul unei proiecții exclusiviste la Mall Vitan, numita ABBA The Fan Edition, completată cu imagini de la ABBA Museum din Stockholm și cu o mini sesiune de karaoke ( care ne-a adus și laude din partea vecinilor de scaun). Acela a fost momentul în care A. și S. au pus pe hartă proiectul unei mini vacanțe la Stockholm iar eu am agreat imediat. Am cumpărat biletele de avion ( Wizzair, ce aterizează la aeroportul Skavsta, la periferia orasului Nyköping, aflat la 110 km de Stockholm ) iar cazarea la Courtyard by Marriot Kungsholmen. Partea distractiva e că am ales instinctiv hotelul,  ce s-a dovedit a fi…același la care am fost cazați în urmă cu 12 ani. Nimeni dintre noi nu-și amintea decât vag acest amănunt deși hotelul nu suferise reamenajări majore. Partea și mai surprinzătoare este că exact în ziua în care am făcut check out ( plecând către Nyköping, ultima noastră destinație înainte de avion) începea un facelift total al hotelului.

Am aterizat repede și bine la Skavsta de unde am luat un autocar care tocmai pleca către Stockholm, bucurându-ne nespus timp de o ora și jumătate de peisajul împădurit și colorat prin care am trecut. Am văzut zone doar din arealul lărgit al Stockholmului dar, coroborând cu informațiile din „Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia” de Selma Lagerlöf, am ajuns la concluzia că Suedia e o țară splendidă, cu o natură ( lacuri, păduri) ce-ți taie respirația.

La Stockholm era într-adevăr, frig, așa cum eram deja avertizați dar eram echipați corespunzător, cu haine groase și încălțări potrivite. Ce nu s-a potrivit cu predicțiile a fost ploaia, anunțată cu surle și trâmbițe pe toate aplicațiile de vreme și care ( cine mă cunoaște, nu se miră) a refuzat să-și facă apariția până în ultima zi ( când cerul a început să plângă pentru că părăseam orașul 😂). Natura superba, iarba verde și copaci în toate nuanțele de auriu, roșcat,  ruginiu, ba chiar și soarele ne bucurau ochii in continuu.

Ajungând la hotel iar camera nefiind încă pregătită, ni s-a oferit câte un voucher pentru o bautură gratuită la barul hotelului, pe care am savurat-o lângă spectaculosul șemineu transparent. În general, toți oamenii cu care am interacționat mi s-au părut extrem de amabili și prietenoși, dornici să ajute. Desigur, eu cred în mirroring, primești ceea ce oferi și îmi dau seama că cine primește respingere și servicii proaste dă la schimb o energie păguboasa sau arogantă.

De aceasta data am organizat mesele principale dinainte; ca de obicei, m-am informat de pe internet despre varii restaurante, cu ambianță și personalitate, care ne-ar surâde și unde ne-am simți bine. Nu am greșit nici de aceasta dată, trăind experiențe grozave culinare.

În prima seara am mers la Sturehof, un restaurant specializat in fructe de mare și pește, cu o istorie de peste 130 de ani, al cărui prag a fost călcat de vedete și președinți de stat, iar acum, într-o vineri seara, era, bineînțeles, plin. Noi aveam, desigur, rezervare și am avut plăcerea deosebită de a cina la o masă de bar, pe marginea bucătăriei deschise. Ca sa vedeți ce interacțiuni am avut cu oamenii locului: întrucât chelnerița care ne-a luat comanda a înțeles greșit și ne-a adus un alt fel de mâncare  iar cel comandat,  mult mai scump, a fost considerat din partea casei. Eu am gustat plăcinta cu carne de ren 🙂- delicioasă! și am împărțit cea mai bună tartă cu caramel sărat din lume 😏

A doua zi, după un mic dejun copios, sănătos și gustos, ne-am orientat către o cafenea de specialitate ( întrucât cafeaua hotelului era de nebăut) unde am savurat un oat milk latte, intr-o atmosfera perfectă, de hygge.

După câțiva pași ( a propos, media zilnica era de 12k), am poposit la Meatballs for The People, un restaurant specializat în… chifteluțe suedeze. Cu atenția pe sustenabilitate, cu toate produsele obținute de la furnizori-  ferme bio sau vânatori sustenabili,  meniul este simplu: chifteluțe cu piure de cartofi și dulceață de merișoare. Întrucât noi trei am comandat diferite sorturi, am făcut schimb între noi si am sesizat diferențele subtile de texturi si arome.

După aceasta experiență gustativă  am pornit către ceea ce a reprezentat motivul principal al călătoriei: vizita la Muzeul ABBA. Am ajuns acolo cu vaporașul- a propos, că tot e un subiect în voga la noi zilele astea, în Suedia cash-ul este foarte puțin apreciat, majoritatea localurilor în care am fost specificând că primesc DOAR carduri. Și ce să vezi, nici măcar nu am aflat cum arata coroanele suedeze ( cu excepția celor de la muzeu, din aur cu pietre prețioase 😉). Așadar, la metrou sau pe vaporaș pur și simplu atingeai cardul și intrai, fără a te complica cu bilete sau abonamente.

La muzeul ABBA a trebuit sa petrecem o oră în magazinul muzeului deoarece vizitele se făceau pe sloturi orare, așadar am zăbovit cu totul în jur de 3 ore. Muzeul a fost deschis acum 10 ani ( așadar, nu l-am ratat acum 12 ani, nefiind nici în fază de proiect pe vremea aceea). Organizat în așa maniera încât să poți înțelege pe deplin Fenomenul ABBA, indiferent din ce generație faci parte, cu porțiuni interactive în care poți cânta, urca pe scena și dansa, cu sală de cinema, cu costume originale expuse, bineînțeles cu multe fotografii și filme ale membrilor și nu în ultimul rând, cu detalii despre faimosul show ABBA Voyage de la Londra, a cărui premieră a avut loc anul trecut. La acest show pe scena sunt avataruri ale membrilor iar spectatorul are impresia ca s-a transportat undeva in timp, când Agnetha, Bjorn, Benny si Anni Frid sunt tineri și energici din nou. Super surpriza a venit a doua zi după vizita noastră când am văzut pe instagram ca Bjorn ( 78 de ani) mersese pe urmele noastre ☺️și se fotografiase lângă o statuie unde am și eu poză.

Seara am petrecut-o la un restaurant din cartier, pe nume AT Kungsholmen, care avea program de muzica live. A fost o cină superbă, cu un jazz lejer,  în care mesenii se simțeau bine, mâncarea delicioasă, atmosfera caldă și prietenoasă au contribuit major. În general, în toate locurile unde am fost, clienții păreau localnici, ceea ce e de fapt și dorința mea, de a ocoli pe cât posibil locurile turistice. Și ca să mai divaghez un pic, am constatat că am mereu dreptate ( vai, cât îmi place sa afirm: I told you so!), când, privind prețurile restaurantelor turistice din Gamla Stan ( centrul vechi al orașului ) am constatat ca sunt muuuuult mai mari decât pe unde am fost noi.

Duminică am gustat doar câte o clătită la micul dejun, și aceea pe sponci întrucât restaurantul hotelului era supra aglomerat și fiecare manca pe unde apuca dar mai ales fiindcă aveam rezervare la unul dintre locurile Must GO stockholmeze: Brasserie Astoria. Aparținând celebrului Chef Bjorn Frantzén ( 3 stele Michelin), braseria e amenajată într-un fost cinematograf din anii 1920, cu toată atenția la detalii, un mix de clasic și modern, culminând cu uniformele chelnerilor si cu vesela rafinată. Ca pentru un brunch care se respectă, am savurat și câte un cocktail așa, la a doua oră. Inutil să subliniez că era plin și ca de fiecare data, făcusem rezervare încă din țară. Recomand cu căldura să vă informați înainte de a pleca și să rezervați online dinainte, astfel nu sunt surprize, nici legate de prețuri și nici de locuri.

După acele ore plăcute, ne-am despărțit pe echipe: A. a dorit să viziteze (din nou) un muzeu interactiv, mergând la Performing Arts Museum ( de unde a venit cam dezumflată întrucât era plin de copii mici) iar S. și cu mine am preferat Muzeul Hallwyl, o locuință de final de secol 19, donată ca atare de către proprietarii foarte înstăriți, pentru a funcționa ca muzeu. Mi-a amintit mult de Museo Cerralbo din Madrid și mi-a plăcut la nebunie, fiind îndeobște interesată de arhitectură, design interior dar și de modus vivendi ale antecesorilor noștri. Numele acesta bizar vine de la soțul elvețian al bogatei suedeze Wilhelmina, Walther von Hallwyl 😉

După ce ne-am reunit din nou, ne-am oprit și am savurat un gløgg ( vin fiert) aromat la o carciumioară micuță și străveche, vis a vis de Muzeul Nobel ( rămas încă nevizitat). În toate locurile în care am fost, am admirat lumina caldă, perfectă, dată de multe veioze, aplice, lampadare și lustre clasice și moderne, toate contribuind la o atmosferă plăcută. Serile aveam bucuria suplimentară de a privi in apartamente si închipuindu-mi cât de plăcut trebuie să fie să stai, înconjurat de cei dragi, cu o carte si un pahar de vin roșu în mână. Și, deoarece știu cât de importanta este lumina, așa este și la noi acasă 😎.

Cina la restaurantul Tennstopet ( deschis în 1867), acest epitom al elegantei și tradiției suedeze, loc fabulos cu oglinzi enorme, cu sobe din porțelan, lampadare cu abajur și pagini de ziar de peste 100 de ani înrămate, nu putea sa lipsească din program. După o corespondență vastă cu restaurantul (întrucât nu reușeam sa ne punem de acord intern cu ora cinei), am reușit să ajungem în acest loc magnific unde am fost întâmpinați cum se cuvine de …garderobier.  Am comandat un fel tradițional suedez, pe baza de hering, în vreo șapte variante, una mai savuroasa ca alta. Am încheiat  cu un akvavit, rachiu tipic scandinav, distilat din cartofi și aromatizat cu plante, servit fiecăruia într-o sticluță, împreună cu păhăruțul, pe un pat de gheață aflat într-un vas din argint.

Următoarea zi urma să părăsim Stockholmul, îndreptându-ne către Nyköping, oraș aflat la 10 minute de aeroport, dar nu înainte de a mai savura din atracțiile orașului. Așadar, după un mic dejun copios ( și sănătos), am ales sa vizitam Palatul Regal, unul dintre cele mai mari și dinamice palate din Europa, reședință oficială a Regelui Suediei și loc pentru cele mai multe recepții oficiale.

O splendoare, o eleganță fără seamăn, bun gust la superlativ în toate încăperile, saloane, dormitoare, săli de audienta, poți vedea totul, locuri vii, deși istorice, saloane în care cinează șefi de stat îți stau și ție la dispoziție, ghizi amabili și gata să-ți răspundă oricăror întrebări. Sunt sigură că ( poate) nu știați că Regele Suediei se numește Carl XVI Gustaf  iar Regina Silvia este jumătate germană, jumătate braziliană? Dar oare știați că au trei copii: prințesa Victoria ( urmașa la tron), căsătorită cu Prințul Daniel ( fost antrenor de fitness), Prințul Carl Philip ( precum Prince Charming de frumos, căsătorit la rândul său cu o zână, Prințesa Sofia) și Prințesa Madeleine?

Anul acesta se sărbătoresc 500 de ani de monarhie suedeza, și 50 de ani de domnie a actualului monarh, al cărui familie e de origine… franceză, datorită strămoșului Bernadotte, pus pe tronul Suediei la începutul secolului 19. Actualul palat a fost construit la început de secol 18 pe locul fortăreței Tre Kronor ( Trei Coroane) care a ars în 1697 iar echipa de supraveghetori ai focului, condamnată la moarte pentru ca nu si-au îndeplinit atribuțiile, dormind in post. Se vizitează și astăzi fundațiile vechi, precum și tezaurul Coroanei, plin de comori fabuloase.

După vizita maiestuoasa nu puteam poposi într-un loc mai prejos decât Sundbergs Konditori, cea mai veche cofetărie din Stockholm, fondată în 1785. Am savurat la umbra bătrânelor ziduri, împodobite cu tablouri și oglinzi câte o prăjitură, cafea și un vin fiert.

Apoi am luat trenul de mare viteză ( 200 km/ora) si am poposit în ultima locație, Nyköping. Am ales această varianta pentru a fi aproape de aeroport și pentru a descoperi și alt orășel. Data trecută stătusem la Kolmården, la periferia Norrköping, unde am vizitat cea mai mare grădină zoologică din Scandinavia. De această dată am stat într-un hotel ( Sunlight) dotat cu spa, gym și piscina interioară de 30 m lungime, amenajat într-o fostă fabrică. Pe afară arată efectiv ca o uzină dar din clipa în care pătrunzi în interior, parcă ai păși într-o altă poveste. Evident că am folosit toate facilitățile, am înotat câte jumătate de ora și seara și dimineața, și am socializat ( la sauna, cu bătrâne doamne suedeze complet nude si dezinhibate). Ce mi s-a părut extrem de interesant a fost numărul mare de persoane ( majoritar vârstnice) de la gym și am aflat ca sunt localnici dornici de mișcare precum si mulțimea de familii cu copii de la micul dejun. Am intrebat cauza si am aflat că tocmai începuse vacanța copiilor și veniseră cu totii să sărbătorească Halloweenul la castelul Nyköping. Acest castel a cărui construcție a fost începută în secolul 13 de către același Birger Jarl, considerat și fondatorul orașului Stockholm, rezistă și astăzi, având însă o faima potrivită ( buhuhu) cu sărbătoarea Halloweenului din cauza faimosului Nyköping banquet, la care Birger Jarl și-a invitat frații după care i-a închis în turn, și a aruncat (literalmente) cheia.

Am vizitat pe îndelete orășelul ( 30k locuitori), după care am luat o pauză de cafea: fika în suedeză. Încă de pe când citeam Millenium al lui Stig Larsson, eram fascinată de consumul enorm de cafea, dimineața, la prânz și seara, acompaniată de un produs de patiserie ( culmea e că aceste produse pe care noi le asociem cu Franța se numesc fie Viennoisserie fie Danish Pastry). Citisem tot prin volumele de Nordic Noir ( a căror admiratoare sunt și azi) despre faimoasele rulouri cu scorțișoară, asadar fika mea a fost mereu la fel: kafe och kanelbulle.

Am plecat seara cu taxiul către aeroport, am ajuns într-un un sfert de ora, avionul a decolat la ora promisă, noi am ajuns cu bine acasă unde am continuat să citesc „ Numele celălalt „ de „vecinul” recent Nobelizat, Jon Fosse, a cărui scriitură îmi place ( ca tot ce e de sorginte nordica).

Și un alt paradox ce merită menționat, am cerut ( și primit) hinturi de locuri ce trebuie bifate atât la Stockholm cât și la Nyköping de la amicul suedez K. L pe care l-am cunoscut acum 5 ani într-un tur al  Ierusalimului și  Betlehemului…

I believe in magic…

Partea II: Hong Kong

Ziua 6: În prima noastră zi „oficială „ în Hong Kong, am început tradiția mersului la sala hotelului, obicei de care m-am ținut pe întregul parcurs al vacanței. Nu mă obligă nimeni și nimic la asta, pur și simplu îmi place să fac sport. Dar cea mai mare bucurie a fost ca l-am convins și pe S. cât este de benefică mișcarea și astfel, ne-am antrenat împreună.

Deoarece A., după multe zile de lucru, avea nevoie și de puțină odihnă, ne întâlneam în jurul prânzului; în aceasta primă zi ne-a dus într-un loc drag ei, o cafenea cu accente și meniu europene. Apoi am vizitat HK Heritage Museum, un muzeu pe care ea îl îndrăgește nespus și care îmi scăpase la vizita precedenta. Numele nu definește prea bine locul întrucât nu are exponate din trecutul glorios al insulei ( precum la Asian Civilisation Museum din Singapore), cât referințe la moștenirea culturală recentă, cu expoziții dedicate artiștilor de secol 20, care au pus Hong Kong-ul pe harta lumii. Un fapt demn de remarcat este că exact în acele zile când am fost noi, se comemorau 50 de ani de la moartea lui Bruce Lee, cel legendar. Cu această ocazie am aflat o sumedenie de informații despre viața atât de scurtă și cariera atât de prolifica a acestui artist de cinematografie cât și arte marțiale. Oare știați că a apărut într-un film încă de la vârsta de câteva luni și că a fost actor- copil? Era născut la San Francisco ( din părinți provenind din Hong Kong,  solist de opera cantoneză) și a murit la doar 32 de ani – din motive încă neelucidate complet. Că fiul sau, Brandon, a fost împușcat accidental pe platoul de filmare, în timp ce juca în The Crow.? Astăzi, soția lui ( americană) și fiica se ocupa de moștenirea lăsată de acest mare star mondial.

Am aflat cu ocazia unei alte expoziții temporare, organizată la comemorarea a 20 de ani de la moartea sa, despre Leslie Cheung, un cântăreț canto pop ( muzică pop cântată în dialectul cantonez, vorbit în H K și China de sud), extrem de apreciat și iubit de publicul său. Mi s-a părut bizar faptul că numele său nu a trecut granițele, precum o intreagă pleiadă de artiști originari din insula, ca Bruce Lee, Jackie Chan, Wong Kar Wai, Chow Yun FAT, Tony Leung, Maggie Cheung, John Lone, Jet Lee și alții, deși mega apreciat.

După ce ne-am bucurat de experiențele de la muzeu, am pornit către K11 Musea, un centru ce îmbină cultura cu shopping-ul,hoteluri și restaurante la cel mai înalt nivel. Căutați pe google și îmi veți da dreptate 😉

Selecția magazinelor de lux este covârșitoare, toate brandurile zilei sunt prezente, cu obiecte fabuloase, colorate și expuse atrăgător, în vitrine creative și mirobolante. În aceasta vacanță m-am îndrăgostit ( fără speranța 🤩) de parfumul casei britanice Jo Malone, o esență recent lansată, in doar câteva dintre magazinele ale brandului: Gardenia & Oud Absolu. Bineînțeles că la sediul din K11 Musea îl aveau și am profitat sa mă parfumez 🙂. Spun fără speranța deoarece se găsește în doar câteva locații pe glob, aceasta exclusivitate făcându-l  și cam scump.

Seara am încheiat-o la Victoria Harbour, splendidul port din peninsula Kowloon, de unde se admiră zgârie norii impozanți și luminați din Hong Kong Island, de vis a vis, precum și luna magnifică.

Ziua 7: Am pornit ( din nou) către o destinație ce-i place mult lui A.: Lantau Island. Această insulă, aflată în partea de vest a insulei Hong Kong este surprinzător de diversă: pe ea se află aeroportul super modern si imens, cu pistele sale ce se termină în mare, are munți înalți ( pe unul dintre ei, la altitudinea de 500 m se găsește statuia gigantica a lui Buddha ( 34m înălțime)., dar și acest orășel/ sat pescăresc ( fără nume) unde am mers noi în excursie cu vaporașul. Aici am întrat cu picioarele în Marea Chinei, care, în acea zi, avea în jur de 30 de grade ( exagerez pesemne dar avea temperatura apei din cadă, potrivită pentru o seară geroasă de februarie)) și o culoare maronie, prea puțin atrăgătoare. Excedați de căldura toropitoare ( datorata proximității unui taifun de grad 8, care evident, si-a schimbat direcția la timp 😉), am întrat într-un restaurant modest ( arăta ca o cantină din Mamaia anilor 70)  unde am comandat High Tea ( varianta ceaiului de la ora 5, cu mini sandvișuri, prăjiturele și alte bunătăți). Surpriza cea mare a fost ca am fost serviți de către un…robot!

Ne-am întors tot cu vaporașul ( nu înainte de a savura o Margarita în port 😏) și am vizitat mai pe îndelete zona Tsim Sha Tsui ( cartierul fițos din peninsula Kowloon, unde locuiește A., la hotelul la care am stat și eu în toamnă ). Am mers apoi cu grăbire la Cat Tearoom, pe care îl vizitasem în iarnă de două ori. În această cafenea/ ceainărie locuiesc peste 15 pisici, în general de rasă, majoritatea adoptate de la stăpâni care nu le mai pot îngriji. Te poți juca cu ele, mângâia, răsfăța cu gustări bio, când năvălesc pe tine în hoarde. Fiecare are caracterul sau, unele sunt mai pisicoase, altele mai interesate, unele jucăușe, altele serioase; eu purtam in acea zi o fustă lungă, prilej pentru una dintre ele să se pitească sub fustă și să se joace cu materialul vaporos.  Am plecat după o oră ( accesul se plătește la oră) binedispuși si veseli, caci e demonstrat științific efectul pisicilor asupra oamenilor .

Ziua 8: N-am făcut prea mare lucru în aceasta zi deoarece S. nu s-a simțit prea bine ( alimentația complet diferită dar mai ales trecerile constante de la 35° la 17° C te pot îmbolnăvi instantaneu). Oricum, A. și cu mine ne-am plimbat, am descoperit un parc splendid pe care nu-l știam ( Hong Kong Park) și am încheiat seara la o berărie artizanala (ocnă de scumpă), la povești. Din fericire, am găsit la Seven Eleven o băutură izotonică japoneză ( cu săruri si glucoză), care l-a remontat complet pe S.

Ziua 9: Am mers în excursie sa vizitam Big Buddha și mănăstirea Po Lin din proximitate. Ca sa ajungi la acest obiectiv trebuie să călătorești ( tot) pe insulă Lantau, cu metroul – tren de aceasta dată iar acolo sa urci cu telecabina în jur de 25 de minute. Am scris despre acest obiectiv și în postarea trecută însă de această dată  am urcat și cele 268 de trepte care duc fix până la statuie. Această mică aventura nu si-ar fi meritat pe deplin renumele dacă nu ne-am fi întâlnit întâmplător și cu un grup de români veniți în Hong Kong pentru a juriza un concurs de canto ( opera).  Minuni la tot pasul, totul e sa ai ochi să le observi ☺️

După ce am analizat fiecare colțișor al statuii gigantice a lui Buddha, am purces la vizitarea mănăstirii ( din vecinatate) budiste Po Lin, fondată în 1905, înconjurată de sute de ghivece în care cresc diferite varietăți de lotuși, floarea sacra a lui Buddha. Am mers și prin pădure până la Cărarea Înțelepciunii, un loc magic, pe care-l descoperisem din iarnă, plin de fluturi imenși și libelule vesele și colorate. Ne-am întors pe insula, având privilegiul de a împărți telecabina cu un călugăr budist.  La baza telecabinei era un Mall uriaș, în care te poți pierde, și la al cărui Food Opera ( nu Court), am savurat câte o supă de vită cu tăieței în stil taiwanez delicioasă.

Seara am încheiat-o la un bar elegant, cu câte o Margarita 😎

Ziua10: După jumătatea de ora de antrenament zilnic (!!!) în doi, obișnuiam sa luam micul dejun în cameră, uitându-ne la televizor unde se dădeau documentare foarte interesante despre cultura chineză. Abia apoi plecam în incursiunile noastre, parcurgând zeci de mii de pași zilnic ( între 17 și 30 k). Înainte de a întra la metrou ne mai bucuram de o cafea ( mai) bună ( decât cea de la hotel). În HK am descoperit espresso tonic ( cafea cu apa tonica si gheața) sau lemon Coffee ( cafea cu suc de lămâie și gheață)- o savoare perfect potrivita pentru zilele fierbinți, de vară.

În această zi am ales sa vizitam Hong Kong Museum of Art, unde am fost mega încântați de o expoziție dedicata caligrafiei chineze și excelenței în aceasta artă sublimă. Expoziția integrează poezia, dansul, pictura și muzica, precum și artele vizuale, în arta tradițională caligrafică:„ Caligraphy is a dance  of ink and brush”.

O alta instalație care ne-a lăsat cu gurile căscate a fost „ The seasons fields”, un câmp vast de orez (aflat în interiorul muzeului !) peste care se desfășoară trecerea celor patru anotimpuri, ilustrate prin lumină, culoare, vânt și sunet ( efectuate cu sprijinul inteligentei artificiale).

Seara s-a terminat cu o cină grozavă la celebrul restaurant singaporez Putien, unde am savurat o supă- elixir, un signature dish mega premiat, cu numele extravagant de „ Golden Broth Buddha Jumps Over The Wall” ( Bulion auriu Budha sare peste zid), conținând o varietate de ingrediente de la abalone ( o specie de moluște rară și scumpă), castraveți de mare, scoici St. Jacques, ciuperci  matsutake, carne de pui, ouă de prepeliță, etc, fierte laolaltă timp de 6 ore. Gustul era, într-adevăr, remarcabil !

Ziua 11: În această zi am vizitat HK Space Museum și am vizionat 2 filme la cinematograful super special al acestuia aflat într-un dom sferic; scaunele sunt lăsate maxim pe spate, precum șezlongurile, iar proiecția se face pe tavanul concav, imens. Primul film văzut se numește „Fungi” și este dedicat speciei ciupercilor ( S. are  doctoratul în micologie medicală, ce putea fi mai potrivit?) iar al doilea film este vorba despre o expediție imaginara multi-etnica pe …Marte.

Și muzeul în sine e foarte interesant însă era plin de familii cu copii mici și gălăgioși care au împiedicat un pic concentrarea pe un subiect atât de măreț cum e Universul 🙃

Seara am petrecut-o la Satay Inn, restaurantul singaporez de la Fullerton Ocean Park Hotel, locul unde își desfășoară activitatea A., si unde ne-am desfătat cu bunătăți.

Ziua 12: A fost ziua dedicată escapadei în vecinul Macao, insula aflată la 64 km distanta de Hong Kong.  Întrucât cumpăraserăm biletele de vapor cu o zi înainte, ne-am întâlnit  direct la poarta de plecare a portului dedicat curselor către aceasta destinație- tot acolo era și heliportul dedicat 😎.

După aproximativ o ora de navigat, am ajuns la destinație; insula, care, ca și Hong Kong, a fost cedată Chinei de către Portugalia, la 20.12.1999. Pentru a pătrunde pe teritoriul acestei insule se îndeplinesc formalități vamale,  precum și la revenirea în HK.

În Macao se vorbește atât chineză cât și portugheza. În pofida „curții ‚ asidue pe care ne-a facut-o un ghid turistic local imediat ce am pus piciorul în port, am decis să-l refuzăm și să ne încercăm norocul ( doar eram într-un paradis al Cazinourilor) singuri. Așadar, ne-am îmbarcat absolutely random într-un free shuttle ( autocar gratuit) care ne-a dus la The Venetian, „doar” al doilea cel ai mare cazinou din lume, cu o suprafață de 980.000 m2, ceea ce-l face cea mai mare structură singulară din Asia și a zecea cea mai spațioasă clădire din lume. Cazinoul are 800 de mese de joc și 3400 aparate, este ceva imens, în care te poți pierde ( unii pierd doar bani). Bineînțeles că am jucat și noi puțin la ruleta ( electronică) și ne-am distrat grozav, mai ales că eu mi-am dublat ( micro) investiția 😆

Zona de shopping este organizata într-o Veneție simulată,  cu Canal Grande și gondole pe care te poți plimba, cu poduri arcuite și clădiri istorice, cu cer albastru și magazine fabuloase, de super lux.

„Cireașa de pe tort” a fost atracția care mă interesa cel mai mult ( în căutarea pe google, când mă documentam pentru excursia în Macao), și anume teamLab Supernature, o expoziție a viitorului, un spațiu tridimensional extrem de complex, ce acoperă 5000 m2 cu pereți de 8 m înălțime, pe care se proiectează lumini, imagini, desene si picturi , ce-ți schimba percepția legăturilor între oameni și natură. Imersiunea în acest spațiu oniric, populat cu sclipiri, lumini, flori, copaci, animale gigantice, litere uriașe, o lume virtuală care pare reală, nu lasă pe nimeni indiferent. Este o experiență unică pe care am avut marea șansă să o trăiesc si pe care o recomand din suflet!

După o zi extraordinara, plină de bucurii inedite, am luat din nou shuttle-ul gratuit în direcția portului, unde ne-am îmbarcat iar într-o oră, eram „ acasă „. Mie insula Macao ( așa, din mersul autocarului) mi s-a părut mai ponosită, nu regret că am vizitat doar acel obiectiv care ne-a oferit o experiență completă si fabuloasă.

Am cinat la Pizza Express, un restaurant la Times Square Mall ( la „noi, la metrou” 😀), un restaurant la care am fost de 3 ori deoarece era amenajat într-un stil rafinat, european iar felurile de mâncare italienești erau extrem de gustoase; cât despre vinul casei nu am ce sa-i reproșez- mă simțeam efectiv ca în Italia! În acea seara am mâncat paste cu Impossible Pork ( plant based port adică imitație de carne de porc, făcută din plante ( ciuperci))- o bunătate rară 😜

Ziua 13: împreună cu A. ( zi libera, din nou) am mers la Victoria Peak ( 552 m), pe vârf de munte, cu Victoria Tram ( acel funicular în forma de trenuleț în funcție încă din…1888), cu o vizită inclusă la muzeul Madame Tussaud. Acolo ne-am distrat de mama focului, făcând poze caraghioase cu vedetele locale și internaționale. La revenire, trenulețul ( care urca o pantă de 48%!), coboară cu spatele, cea ce îți conferă niște senzații tari 🙂

La revenire ne-am plimbat puțin prin zona Central ( zona cea mai de vază a orașului, unde se află clădirile guvernamentale, zgârie norii cei mai impozanți, magazinele cele mai de top) după care am purces către Teddy Poodle Cafe, o cafenea cu cățeluși pudel, mici si drăgăstoși. Și aici, ca și la pisicuțe, plătești accesul și te poți juca cu ei, mângâia și trata cu gustări speciale. E o încântare pentru suflet o oră pe care să o dedici animăluțelor atât de prietenoase și scumpe. Cina am luat-o la un restaurant japonez excelent.

Ziua 14: În aceasta zi am decis sa ne aventurăm din nou către o destinație îndepărtată și greu ( fizic) de atins, având de urcat 431 de trepte abrupte, dar la condiția noastră fizica de sportivi era ceva banal 😉😁, am pornit-o către Ten Thousand Buddha Monastery ( Mănăstirea Celor Zece Mii de Buddha). După nuștiucâte stații cu metroul (care se face din nou tren de suprafață), trebuie sa te pregătești puțin ( cu ajutorul amicului google) pentru a găsi intrarea pe aleea străjuită de peste 10.000 de statui aurii ale lui Buddha în diferite ipostaze, întrucât, în pofida semnalizării impecabile de peste tot, aceasta destinație nu e foarte bine indicată. Aceasta alee destul de lungă și abruptă duce la un ansamblu de cinci temple și o pagodă, aparținând unei foste mănăstiri budiste fondate în 1951 de către un călugăr chinez, Venerabilul Yuet Kai. Acesta ( legenda spune) decedând în 1965, a fost dezgropat după 18 luni și găsit în stare perfectă ( în poziție lotus, cum a fost înmormântat), a fost mumificat și acoperit cu foita de aur și este expus  pana astăzi în templul principal.

După ce am vizitat tot e era de vizitat, am coborât iar în stația de metrou se află un Mall (?!), unde A. ne-a recomandat să mâncăm. Si ce să să vezi? I-am urmat sfatul și am descoperit un restaurant cu mâncare japoneză delicioasă. După cum am menționat de multe ori, deși pe teritoriu chinez, am avut enorm de multe interacțiuni cu Japonia prin intermediul mâncării și băuturii dar și a unor magazine pe care le-am îndrăgit maxim:  Muji și Uniqlo. Aceste branduri foarte populare în lumea asiatică,  cvasi necunoscute la noi, deși produc obiecte de o calitate impecabilă, la prețuri prietenoase, așadar, am profitat să ne cumpărăm o sumedenie de haine ( în principal)…japoneze. Citatul din „BD în alertă„: „ Tranzistorul…original…japonez” ne stătea non stop pe buze 😂

Ziua 15: În aceasta penultimă zi am vizitat grădina Nan Lian si mânăstirea adiacenta Chi Lin: un mic paradis pe pământ. Eu vizitasem acest parc mirific și data trecută, un loc de o perfecțiune pe care rar îl întâlnești, organizată și îngrijită de zeci de grădinari care ii ajustează la milimetru florile și copacii. În iazul cu crapi koi multicolori, aceștia colcăie așteptând sa fie hrăniți. E o atmosfera de serenitate maximă, în care te poți reculege. La mănăstire este deasemeni splendid, am prins din nou o slujbă și am auzit călugărițele intonând. Din acest loc sacru ne-am cumpărat doua CD-uri cu muzica tradițională chineză, atât de armonioasă și poetică, ca un picur de ploaie pentru simțuri. După ce ne-am liniștit în gradina de poveste, plină de arbuști aranjați dar și de zeci de pomi bonsai ( am constatat cu stupoare ca unii dintre aceștia sunt tunși „ la chelie” și am aflat ca acesta este secretul revigorării lor în forță), cu păsărele ciripitoare, cu o cascadă și moară de apă, cu podețe și pagode colorate, ne-am dus la Mall-ul din proximitate unde am mâncat ( la un restaurant…japonez).

Seara ne-a dus A. printr-o piață de legume și fructe, de unde ne-am cumpărat câteva condimente ( printre care și  mult apreciatul piper roșu de Sichuan).

Seara am petrecut la un restaurant filipinez, Barkada, cu cocktailuri și feluri de mâncare delicioase, așa ca pentru o ultimă întâlnire ( până peste o lună când va reveni ea în România). Ne-am simțit grozav și ne-am luat rămas bun cu lacrimi în ochi.

Ziua 16: După mersul la sala și mic dejun, am făcut bagajele pe care le-am lăsat la hotel și am pornit către prânz către oraș. După ce am mâncat delicios la Pizza Express, am mers la cinema și am văzut Oppenheimer, un film excepțional, pe care l-am văzut în condiții excelente, la un cinematograf enorm, cu sunetul Dolby Atmos, pe un ecran imens. 3 ore folosite perfect 🙂

După ce am mai făcut mici cumpărături,  am revenit la hotel, ne-am suit în shuttle-ul gratuit, care ne-a dus la metrou de unde am luat Airport express ( trenul dedicat), apoi avion și gata 😉

Ziua 17: În aeroport la Doha de aceasta data ne-a dus cu …autobuzul pe pistă, către avionul de București  ( gata cu luxul).  Eu am avut o reacție ( cred) alergică atât de puternica ce mi-a afectat ochii ( roșii și care-mi curgeau) încât  nu vedeam aproape nimic, mă căra S. de mâna ca pe orbi. Nu pot explica ce a fost acea reacție intempestivă și foarte puternică, pesemne la sfârșitul unei vacanțe atât  de fabuloase😂

PS. Îmi cer scuze dar am omis o zi dintre cele 18, am numărat atent, atâtea au fost. Oricum ar fi, am făcut multe lucruri inedite, am trăit senzații minunate împreună cu cei mai dragi oameni mie din toată lumea ❤️ pe care am ales sa le împărtășesc și cu voi, ( puținii) cititori ai mei, și de ce nu, poate să vă inspir în alegerea unor destinații interesante.

Partea 1: Singapore

Tocmai ce am revenit dintr-o lungă și fabuloasă vacanță în care am bifat doi dintre cei 4 Mici Dragoni Asiatici: Singapore și Hong Kong plus acest Las Vegas al Orientului care e Macau.

Întrucât am mai scris pe blog și despre Singapore, și despre Hong Kong, ( va indemn sa citiți postarile) voi face de această dată un mic jurnal, pentru fiecare zi.

Am ales aceste destinații exotice deoarece am mers sa o vizităm pe A., fiica noastră, care are un contract de lucru în Hong Kong încă din august 2022 iar Singapore fiind în proximitate, am vrut să-l fac părtaș și pe S. la splendorile meleagului, vizitate de către mine în trecut de patru ori, ultima dată acum… 9 ani. Și dacă tot am ajuns atât de departe, am petrecut cu totul 18 zile fascinante.

Am apelat încă o data la serviciile agenției de vacanțe Eturia, care ne-a găsit biletele de avion cele mai potrivite pentru noi, cu Qatar Airways, prilej cu care am descoperit și aeroportul extraordinar din Doha, prevăzut cu un parc real , cu flori si copaci, și o cascada, pe lângă operele de artă gigantice și salba de magazine deschise nonstop.

Asadar:

Ziua 1: Am decolat de la Henri Coanda la ora 11 cu o cursa Qatar Airways.

Sunt foarte convenabile zborurile cu Qatar Airways deoarece împart o cursă foarte lunga în 2 părți mai ușor de suportat. Așadar, am făcut 4 ore jumate pana la Doha și apoi 7 ore jumate până în Singapore, având, ce e drept, și 5 ore pauză în aeroport, taman bine sa ne dezmorțim picioarele.

Ziua 2:

Cursa către Singapore a fost, cum spuneam, mai lungă dar am ajuns a doua zi dimineața ( diferența de fus orar e de 5 ore, la Doha fiind aceeași oră ca la București), pe o ploaie extraordinara ( DUPĂ ce am aterizat) ceea ce a făcut ca bagajele sa fie livrate cu o întârziere de o oră întrucât nu puteau fi transportate de la avion. Am ajuns la hotel – ca să dau un spoiler, a primit nota 4 de la mine pe booking.com unde l-am găsit,  pentru pozele mincinoase afișate, cu care inșeală turiștii. Se numește The Quay Hotel, e bine situat ca și distanțe de majoritatea obiectivelor dar arata dezastruos pentru tarifele pretinse si mai ales, nu seamănă deloc cu ce e in poze. După cum spuneam, aceasta a fost a 5-a mea incursiune în Singapore însă prima în care m-am ocupat singură de cazare și am ales în funcție de locație și preț. Și ca să mai dezvălui ceva înainte de toate, prețurile din Singapore sunt cel puțin duble față de cele din Hong Kong.

Întrucât nu am putut face checkin la hotelul „cel superb” înainte de ora 14 ( vezi dragă Doamne, nu era pregătită camera), am lăsat bagajele și am plecat la plimbare, cumpărându-ne in prealabil câte o umbrelă. Am ajuns rapid la SAM ( Singapore Art Museum), un muzeu excepțional, cu lucrări moderne și contemporane ale unor artiști locali, de înaltă ținută.

După ce ne-am cazat, am ieșit la plimbare și – avantajul unui hotel bine locat, am putut vedea majoritatea obiectivelor turistice la pas. Apoi am luat cina într-un foodcourt, pentru care Singapore e atât de celebru: un soi de piață cu mese si scaune pe mijloc, mărginite de gherete in care se fac feluri de mâncare diferite, unele atrăgătoare, altele, mai puțin ( de exemplu, intestine, rât de porc, sau mai stiu eu ce organe dubioase). Noi am ales inspirat, însă nu și ieftin 😄

Ziua 3:

Întrucât nu aveam inclus și mic dejun ( !!!!) la hotel in pofida prețului, am ales să luăm micul dejun la un Starbucks, situat lângă hotelul iconic The Fullerton și The Merlion ( Mermaid= sirenă + Lion= leu)- simbolul Singapore: o statuie reprezentând un leu cu coada de pește. Vedeam vis a vis un alt hotel superb: Marina Bay Sands, cu faimoasa piscina infinity pool de la etajul 56 ( hotel unde am avut sansa sa stau acum 9 ani si sa folosesc piscina in fiecare dimineață, ceea ce nu am mai putut repeta). Acum se organizează vizite pe acoperiș, contra ( big) cost dar nu ai acces la piscina, doar pentru view. We passed…

După un mic dejun consistent, am plecat sa exploram și am ajuns la Gardens by the Bay, unde se vizitează SuperTrees, The Flower Dome dar mai ales The Cloud Mountain. Toate aceste obiective fenomenale, construite de mâna omului acum mai bine de 13 ani, sunt atât de impresionante că nu mi-ar ajunge o suta de pagini sa le descriu. La Cloud Mountain urci pe un munte împădurit cu flora autentica de padure tropicala, munte de pe care curg ape în cascada și pe care urci și te minunezi. Era și o expoziție temporara dedicata filmelor Avatar.

Singapore este un oraș fascinant, în care găsești tot ce îți poți dori, atmosfera sa tropicală combinată cu un stil de viață extrem de înalt, pot vrăji pe oricine. În acele zile de weekend în care am fost noi, se pregăteau de marea aniversare de astăzi, 9 august, când se serbează 58 de ani de independența: la mulți ani, Singapore!

Ziua 4: am debutat cu un mic dejun consistent și mirobolant, asa cum îmi place mie, la Park Royal Hotel, într-o atmosferă elegantă dar eco, cu atenție la detalii.

Plini de energie, ne-am îndreptat către faimosul cartier China Town unde am vizitat două -temple budiste, într- unul dintre ele asistând la o slujbă: ce experienta inedită și benefică! Am uitat să precizez că nu a mai plouat nicio secundă în afara acelei prime zi 😉 si ne-am putut bucura de vreme bună !

După plimbarea intensivă prin cartier, am ajuns la un Mall unde am identificat o cafenea la care se stătea la coada minute bune: Bacha Cafe Marrakesh, unde am savurat o cafea extraordinara, din care ne-am adus și acasă o varietate crescută în munții Himalaya.

Apoi am ales sa vizitam Asian Civilisation Museum, care avea și o expoziție temporara cu sute de ținute de moda ale designerului faimos local, Andrew GN. Acest mare artist îmbracă vedete și capete încoronate, având studioul la Paris.

Bineînțeles că muzeul este enorm, făcând o trecere în revista a tuturor culturilor asiatice, nu numai culturii chineze, populație majoritară pe insulă. Cu ocazia uneia dintre cine, am aflat despre cultura peranakan, tipică urmașilor imigranților chinezi sosiți în Singapore încă din secolul 14. Aceasta cultură e o împletire fascinantă a culturii chineze cu cea malaeziană, perpetuând tradiții vechi de secole până azi. Am încheiat vizita la muzeu cu un cocktail Singapore Sling, inventat la The Rafles Hotel, la Long Bar în 1915.

Seara am petrecut-o la un restaurant fine dining, Qin- numele puternicei dinastii ce dă numele de China acestei țări. Am ales un meniu de degustare excepțional, dar revelația serii a fost pentru mine aperitivul ” pig skin în Sichuan spices”, prilej cu care m-am îndrăgostit de piperul de Sichuan: va provoc, încercați-l! Ai senzația de iuțeală aerată și parfumată, care parca îți amorțește întreaga gura dar nu te poți opri din mâncat.

Tot în ultima seara, find dornica (pesemne) de senzații tari, mi-am cumpărat dr la Seven Eleven o nenatural numita Bird’s nest beverage – o dezamăgire totala. Eram curioasa încă din copilărie referitor la „cuibul de randunica” și iată, m-am ales cu o bautură cu un gust greoi, statut…desigur, un pic mai bun decât înghețată de durian „savurata” intr-o alta seara.

Șederea noastră s-a terminat cu jocuri de artificii ( nu va gândiți la prostii), întrucât deja se făceau repetiții pentru festivităție zilei naționale.

Ziua 5: Întrucât aveam avion în jurul prânzului, ne-am făcut repede bagajele și ura și la gara ( aeroport) de unde am zburat lejer ( 3 ore jumate) cu Cathay Pacific. Ne-am cazat la Cosmo Hotel Hong Kong, un hotel de 4 stele bine situat, cu mic dejun și acces la sala de sport pentru un tarif imbatabil. Seara am petrecut-o, în sfârșit, după trei luni și jumătate de dor, alături de iubită și minunata noastră fiică, A., la un restaurant de cartier.

Restul povestirii, tot aici, stați cu ochii pe blog!