Conform programului familiei noastre „ niciun an fără o vacanță în Italia”, chiar înainte de a pleca în croazieră în fiordurile nordului, făcusem aranjamentele pentru o călătorie în trei unde ne place nouă cel mai mult dintre toate destinațiile lumii, dacă nu în Italia? 😄

Să vă mai dezvălui un mic secret al vacanțelor noastre: obișnuim ca de multe ori să definim destinația în funcție de prețul biletelor de avion 😏, așadar zborul Ryanair către aeroportul Milano Bergamo a apărut providențial de potrivit bugetului. Am căutat variantele de cazare optime pentru o deplasare scurtă și fără sa închiriem mașină, și astfel s-a pus și Brescia pe listă. Am găsit cazări potrivite pentru noi trei, apartamente situate în centru, cu tot confortul și eleganța unor locuințe temporare, ca pentru localnici.
Primul lucru pe care l-am aflat dintr-un mare afiș din aeroportul din Bergamo a fost că acest oraș este supranumit Capitala Straciatella, deoarece în 1961, la restaurantul La Marianna, cineva a avut ideea de a amesteca în înghețata de vanilie bucăți mărunțite din ouăle de ciocolata rămase de la Paște, ducând la o invenție epocală foarte gustoasă si cunoscută pretutindeni.

Orașul Bergamo ( 120.000 locuitori) a fost fondat de tribul orobiilor încă din epoca fierului, fiind cucerit mai întâi de către celții cenomani și apoi, in anul 49 AD de către romani. În evul mediu timpuriu ( secolul VI ) a fost capitala unuia dintre cele mai importante ducate longobarde din zonă, fiind cucerit de către francii carolingieni; după o oarecare perioadă de independență, Bergamo a fost cedat Veneției în 1428, sub influența căreia a rămas pana în 1797. A urmat apoi o scurta perioadă de dominație napoleoniană până ce a intrat sub controlul Imperiului Austro- Ungar, până în 1859, când a fost incorporat în nou- constituitul Regat al Italiei.

Am rezervat încă de la București două cine la două restaurante faimoase, prima seară delectându-ne la Hortus Bergamo, situat într-o fostă mănăstire augustiniana din secolul XIV,; însuși termenul de Hortus indicând o grădină, în limba latină. Așadar, după ce am trecut prin câteva săli magnifice, cu tavane pictate, am ajuns în fostul claustru al mănăstirii, unde era amenajat restaurantul propriu-zis. Mesele erau aranjate pe margine, bordând o oază verde, cu flori și copaci, o grădină secretă în mijlocul orașului. După ce am gustat o tartină cu unt spumat și anșoa din Marea Cantabrică ( test: unde se află?), am descoperit pastele tipice locale, casoncelli alla bergamasca, paste proaspete umplute cu carne și preparate cu unt și pancetta. Acesta a fost momentul de grație în care am descoperit vinul Franciacorta și am avut revelația supremă în ceea ce privește vinurile spumante italiene, ce a coborât Prosecco la fundul listei preferințelor 😆. Denumirea de origine controlată a zonei provine abia din 1967 și se refera exclusiv la viile din împrejurul orașului Brescia ( între Bergamo si Brescia sunt 50 km), deși vinurile extraordinare din zonă au fost amintite încă din antichitate de către Pliniu cel Bătrân, și apoi menționate în evul mediu timpuriu. Pentru ca o sticla de Franciacorta să ajungă pe masă, ea trebuie să fie maturată minim 25 de luni, dintre care 10 luni pe drojdii ( precum șampania). Noi ne-am delectat papilele cu o sticla „odihnită” 36 de luni, un adevărat elixir auriu.

A doua zi am urcat în orașul vechi sau” Alta citta” ( orașul de sus), plin de comori arhitectonice care mai de care; am urcat cu funicularul, construit în 1887 și ne-am oprit fix în…primul magazin de pantofi care ne-a ieșit în cale 😉. După ce ne-am înnoit fiecare cu câte o pereche, ne-a ieșit în cale altă ispită, un bar de cocktailuri, căruia nu am știut sa-i ținem piept 😂 după care, ieșind dintr-o gelaterie, m-am întâlnit cu o cunoștință din București, un domn francez pe care îl simpatizez ( sper că și reciproca e valabila 😏). Care erau șansele să ne întâlnim întâmplător într-un oraș prea puțin popular pentru vacanța de vară în condițiile în care la București nu rețin să ne fi văzut altminteri decât la evenimente? Oricum, deja cine mă cunoaște, știe că îmi apar o sumedenie de coincidențe și de sincronicități in cale 😏.

După ce am urcat în turnul Campanone (52 m, urcat cu liftul , coborât pe scări) și am admirat orașul, am vizitat muzeul Civico museo archeologico Bergamo, cu exponate bine curatoriate, prezentând istoria milenara a orașului. Apoi am băgat doar nasul în splendida bazilică Santa Maria Maggiore, clădită în secolul XII, apoi în capela Colleoni precum și în Catedrala Sant’Alessandro ( Domul) din secolul XV. După cum am menționat și anterior, orașul Bergamo a fost sub stăpânire venețiană, ceea ce i-a adus și un zid de împrejmuire de 6 km, a cărui construcție datează din 1561 și astăzi e inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

În acea a doua seară eram foarte entuziaști deoarece făcusem rezervare ( mergând doar pe intuiție, deoarece nu știam nimic despre loc) la faimosul restaurant La Marianna, locul precis al „nașterii” înghețatei Straciatella. Am luat un taxi care ne-a lăsat în fața locației unde, surpriză!, în pofida confirmării rezervării, restaurantul era… închis. Să deschid aici o mica paranteză pentru amatorii de „vacanze italiane” ca și noi în august: multe afaceri sunt închise în această perioadă: restaurante, magazine, pensiuni, atenție la rezervări!

Din fericire, cofetăria fiind deschisă, am cerut sfatul către ce alt loc cu ștaif să o apucăm și am fost orientați cu deosebită căldură către Il Pianone. Am mai povestit eu aici despre calitatea mea de a transforma problemele în oportunități 😉, iată acum am avut un alt exemplu deoarece, după un sfert de oră de mers pe jos, printre vile cochete și arbuști în floare, am ajuns la un domeniu ca de poveste. E drept, făcusem rezervare telefonică de pe drum deoarece locul e atât de splendid, încât cu greu poți găsi o masă liberă. Am stat afară și am avut sub priviri munții maiestuoși, tot orașul la poale și apusul fabulos de soare. Am mâncat împărătește și am terminat cina cu vestita Straciatella căci am aflat că cele doua restaurante sunt cumva înrudite. Când am plecat, am putut admira și jocul fulgerelor pe cer, care concurau cu luna la luminozitate. Și dacă vă mai spun că a venit să ne ia același taximetrist ca și la sosire, o sa spuneți că inventez 😄.



Următoarea zi, am luat trenul către cea de-a doua noastră destinație, în care am stat de fapt mai mult, Brescia. După o oră de mers cu un tren personal ( care oprea în toate stațiile), dar civilizat și cu aer condiționat, am ajuns la Brescia, un orășel de 196.000 de locuitori, care are printre altele…metrou. Și nu orice fel de metrou ci unul asemănător cu cel din Copenhaga; dat în folosință în 2013, are 13 km și 17 stații. Bineînțeles că l-am luat de la gară și am parcurs …o stație, către apartamentul cochet ce ne aștepta, situat lângă Piazza della Loggia, inima orașului renascentist, proiectată in secolul XV. Ba mai mult, intrarea in clădirea ( istorică) în care se află apartamentul se află vizavi de biserica -mânăstire San Giuseppe ( 1519), ce adăpostește mormântul celebrului compozitor Benedetto Marcello, supranumit Patricianul Venețian (vedeți sau revedeți filmul Anonimul Venețian și veți înțelege despre cine e vorba). Apartamentul de vis, cu grinzi de lemn pe tavan, cu un balconaș ce dădea către Piazza, mai exact către turnul cu ceas ce datează de la 1550 iar fereastra de la dormitor, exact către biserica, din care se auzea sunetul orgii. Noi am prins la Brescia data de 15 august, Adormirea Maicii Domnului și am aflat la locație că cele doua catedrale, cea nouă și cea veche, situate in Piața Paolo al VI-lea au ca hram exact această sărbătoare ( Santa Maria Assunta). Vă închipuiți ce simfonie de clopote și orgi și bucurie în oraș, la zi de mare sărbătoare!

Orașul Brescia are o istorie milenară, fiind și astăzi ( alături de întreaga zonă de nord a Italiei) de mare succes, dezvoltată economic. Am vizitat ruinele antice ( Capitoliul și teatrul roman), împreună cu muzeul Santa Giulia, ceea ce ne-a putut da proporția măreției perpetue a acestui oraș. Deși există urme de locuire încă din epoca bronzului, perioada de maxima înflorire s-a produs in timpul împăratului Vespasian ( 9 AD- 79 AD), al cărui nume tronează deasupra arcului Capitoliului. Brixia romană a fost un oraș de importanță majora în secolul I AD, dar treptat a decăzut si a fost cucerit mai întâi de catre longobarzi ( un trib germanic) in secolul VI, apoi de către francii carolingieni, în secolul VIII. Și longobarzii ( poporul ce da denumirea provinciei, Lombardia), care erau creștini, au fondat pe aceste meleaguri bogate, mănăstiri precum San Salvatore, ce se poate vizita în cadrul imensului muzeu Santa Giulia (14.000 m2). Ce splendori de fresce, de exponate, de mozaicuri, una dintre puținele statui romane din bronz păstrate integral ( Victoria înaripată), case romane, mănăstiri longobarde, e o bogăție pe care UNESCO a considerat-o demnă de a figura printre locurile speciale ale omenirii. M-a marcat și arta muzeografică cu care toate aceste locuri si artefacte istorice sunt aduse in prezent, in atenția vizitatorilor actuali. Ce mi s-a mai părut interesant e că primele săpături arheologice ( și descoperiri) au fost făcute acum exact 200 de ani ( pe vremea lui Tudor Vladimirescu și a pandurilor noștri 😏).

O altă splendoare locala este Castelul Brescia supranumit „Șoimul din Brescia”, un castel medieval de secol XIII, situat pe colina Cidneo, zonă altminteri locuită încă din secolul IX i Chr. Acest castel a fost martorul celor 10 zile din 1849 când orașul Brescia a rezistat mult superioarei armate austro-ungare, ceea ce i-a adus orașului Brescia renumele de „Leoaica Italiei”. După cum spuneam, istoria bogată și complexă a acestei țări mă determină să ii vizitez toate cotloanele, căci cu siguranță este ceva de văzut sau trăit în fiece sat, oricât de modest ar părea.

Un mare fiu al orașului Brescia a fost Papa Paul al VI-lea, înmormântat în Domul cel Nou ( secolul XVII), în piața care-i poartă numele; acest papă ( 1963-1978) a fost primul ce a călătorit pe toate continentele dar mai ales primul papă ce s-a întâlnit cu un patriarh ortodox după 500 de ani de ignorare reciprocă a mai marilor celor doua credințe. Tot în piața aceasta se afla și Domul cel Vechi sau Rotonda( secolul XI). Acesta mi-a amintit de Rotunda din Salonic, având aceeași formă rotundă și în care am trăit clipe adânc spirituale. Pe lângă cele două biserici, această piață adăpostește palate și turnuri renascentiste, dar și clădiri istorice la parterul cărora se găsesc o sumedenie de restaurante și baruri. Și că tot veni vorba, am mâncat bine peste tot ( nu am găsit însă restaurante de nivelul celor din Bergamo) și am băut cocktailuri inedite și bineînțeles, Franciacorta. La cocktailuri pot desemna un gin tonic (preparat cu cea mai noua descoperire, Hendricks Flora Adora), Cynar (!?) Spritz ( cum, n-ați auzit de Cynar?🤪- e un soi de bitter) sau un cocktail prețios de-a dreptul, pe baza de șampanie Veuve Cliquot și foiță de aur 😎. Cel mai inedit cocktail l-a ales însă A și a primit o cădiță de baie ( 25 cm lungime) plină cu un lichid ( alcoolic) înspumat în care se scălda dezinvoltă o rățușcă din cauciuc ( hei, voi de la barul Cutare, n-o mai căutați în zadar, e demult la București!).

Diminețile luam micul dejun acasă, nu însă înainte de cafeaua savurata în Piață, la Caffe della Stampa, alături de localnici cu ziare și căței de companie, în atmosfera încă răcoroasă, ca de film. Mă simțeam ca în The talented Mr.Ripley 😆, varianta lui Minghella.

Pe lângă toate muzeele și bisericile amintite am vizitat în ultima după amiază și Pinacoteca, un muzeu prețios, amenajat într-un palat superb, cu săli cu tavane pictate și pereți îmbrăcați în catifele elegante, cu opere de artă renascentiste, de valoare inestimabilă.

Sunt multe senzații și impresii extraordinare pe care le-am trăit ( și) în aceasta vacanță, pe care le-am omis in aceasta postare dar concluzia este una singură: Italia este țara mea de suflet, în care mă simt extraordinar în orice zonă m-aș duce și voi continua să o descopăr an de an.































































































































