Sinaia forever

Nu ar putea lipsi o postare despre orășelul care mi-a furat inima, de foarte mulți ani deja, în care ma întorc mereu si mereu…

Prima oară am aflat despre Sinaia din schițele lui Caragiale, „Tren de placere” fiind și astăzi una dintre cele mai savuroase și amuzante. Văzusem și câteva poze, ilustrate cu interioarele Castelulului Peleș ( închis de către Ceaușescu publicului încă din 1975), păstrate cu grijă de cei mai norocoși semeni, care apucaseră să-l viziteze și mi se părea că e o poveste inventată despre existența unui rege și al său castel minunat, aflat în România.

Am ajuns la Sinaia pentru prima oară la o vârstă destul de mare, la banchetul de terminare a liceului, când am fost cazată împreună cu colegii în 2 vile despre care nu-mi amintesc mare lucru iar petrecerea s-a ținut la restaurantul hotelului Montana.

Nu pot afirma cu mâna pe inimă că aș fi văzut atunci Sinaia cu ochii de acum, nu a fost dragoste la prima vedere cât a fost la…a doua vedere. Am revenit în micuța stațiune pe când așteptam rezultatul examenelor de admitere la facultate și atunci (poate si datorită faptului că am aflat vestea cea mare ca am intrat !), am pus Sinaia în locul din inima mea, actual valabil.

Drumul către înalta societate 😊😉

În acel sejur am plutit pe aripi de fericire, am savurat din plin străduțele atât de fermecătoare, la ferestrele caselor văzând pentru prima dată ghivece cu begonii multicolore, am fost pentru prima oară la cinematograful ( cu doua sali) local, am facut o poza cu cățelul Saint Bernard – Mitică, am urcat la Piscul Câinelui, impregnându-mă de splendoarea locului cu tot entuziasmul tinereții fragede.

Intr-o vacanță inter semestriala, am pus la bătaie micile mele economii și am invitat-o pe mama să mă însoțească intr-un alt sejur de vis, intr-o Sinaie de februarie, cu zăpadă și obraji roșii, cu râsete și veselie dar și cu prima vizită la mult visatul Castel Peleș. La vremea aceea, toți ghizii erau plini de interes și solicitudine, făcând din vizitele în muzeu, o experiență unică și de neuitat. Am revenit la Peleș de zeci de ori, vizitându-l integral, de sus până jos, dar acea primă experiență mi-a rămas întipărită în minte, iar numele lui Karel Liman, arhitectul faimosului hol de onoare, mi s-a imprimat în memorie cu litere de foc. Cine ar fi putut prevedea pe atunci că voi petrece zeci de zile și nopți în vila sa personală?

Începând din acea toamnă, toată viața mea s-a schimbat prin întâlnirea cu EL, iubitul meu cel minunat și actualul soț; după un prim weekend petrecut în doi la Poiana Brașov, au început zecile de vacanțe și sfârșituri de săptămână, în toate anotimpurile, petrecute la Sinaia. Cunosc orașul de primăvară, cu liliac înflorit, cu sute de păsărele care cântă de mama focului, cu soare blând și cer albastru, în care slujba de Inviere la Mănăstirea Sinaia mi-a adus lacrimi de emoție în ochi.

O cunosc și pe aceea de vară, cu iarba verde și copaci umbrosi, cu veverite vesele si prietenoase în parc, cu plimbări la Stână Regală si stat la soare, cu mâncat la terasă.

Sinaia de toamnă imi e poate cea mai familiară dat fiind că ne-am cunoscut în octombrie și ne-am petrecut aniversarea acolo de nenumarate ori.

De câte ori ne-au găsit atât Moș Nicolae cât și Moș Crăciun la Sinaia, nu vă pot descrie bucuria descoperirii că Moșii știu unde suntem și ne lasă cadouri grozave ( mai ales la copii, mici și mari) iar noi ne bucurăm să avem o pădure întreagă, nu doar un singur brad de Crăciun. Am petrecut multe seri de Ajun si de Craciun la Sinaia dar m-au marcat 2 amintiri: după amiaza de Ajun petrecuta la Pelișor, când afară ningea ca în povești iar noi ne aflam între acei pereți plini de istorie, la adăpostul primitor și totodata regal al acestui castelaș construit special pentru și cu implicarea Reginei Maria; a doua este încă sub semnul ocultului, am zărit pe cer sania trasă de reni a lui Moș Crăciun ( jur, am făcut și poze, nu știu ce efect optic o fi fost, poate niște lumini pe munte, dar a fost foarte impresionant și pentru noi, adulții darămite pentru copila A.

Dar oare ce-mi place atât de mult la Sinaia? Totul: atmosfera, arhitectura, locația, natura, istoria locurilor, aerul elegant și vetust al multor zone pe care le ador, avem deja reperele pe care le bifam aproape de fiecare dată, restaurantele preferate, rutele favorite, cazarile devenite clasice.

Ani de-a rândul am tras la hotel Intim ( închis pentru public deja de foarte multi ani), construit in 1939, în stil arhitectural austriac, chiar lângă Mănăstire. Am trăit acolo multe clipe romantice, dar și seara în care S. a prins un șoricel care se aciuase în dulap 😉 rămâne de neuitat.

Deși am mers la Sinaia de sute de ori, ne-am cazat într-un număr limitat de vile și de hoteluri, le-am ales doar pe acelea cu personalitate și o poveste, care m-au atras. De asemeni, nu pot afirma că aș cunoaște orașul, de pildă, în cartierul Platoul Izvor nu am fost niciodată, biserica Sf.Ilie am vizitat-o prima oară acum 2 ani, la hotel Mara si împrejurimi nu am ajuns nici până azi.

Așadar, după sejururile multiple prin majoritatea camerelor de la Intim ( inclusiv in luna de miere), am stat de câteva ori la vila Camelia, construită în 1884, cu o arhitectura tipic austriacă si lambrisată pe interior: imi amintesc cu placere de seara de filme, proiectate cu home cinema doar pentru noi trei.

Prima călătorie cu A. de 3 luni a fost la Sinaia, am stat la vila Camelia iar a doua oară, pe când avea 11 luni, am locuit la Vila Ceramica.

De curând au deschis la parterul vilei Camelia un restaurant mega promovat, care te face să crezi că e de lux – în realitate, reclama e pe cât de reușită, pe atât de departe de adevăr. În aceeași cheie, îmi amintesc anul 2012, când la Peleș se anunță cu surle și trîmbițe expoziția temporară Gustav Klimt, cât am fost de intrigata de afișele extraordinare care o vesteau si cu câtă grabire am mers să o vizitez. Pe modelul ” afară-i vopsit gardul, înauntru-i leopardul „, dezamăgirea a fost cruntă- era vorba despre câteva lucrări de început pe care pictorul ( împreună cu complet necunoscutul frate al său) le-a realizat în vremea studenției pentru castelul Peleș, ce abia se construia.

Dacă am fost dezamăgită de expoziția Klimt, tot în octombrie 2012 ne-am găsit „cuibușorul de bucurii „( și de nebunii) de la vila Retezat, chez autre nous, cum îmi plăcea mie să spun.

Vila pe care Karel Liman, arhitectul Pelișorului și al holului de onoare al Peleșului, a construit-o la începutul secolului 20 pentru a se bucura de aerul Sinaiei, ne-a primit cu brațele deschise din primul moment. Nu pot uita ziua în care am pătruns în Camera Domniței, din turn, denumită așa pentru că se spune că acolo ar fi dormit și Regina Maria 😉.

Am dormit doar în 2 camere și 2 apartamente din toată vila dar am luat-o ( sufletește vorbind) în posesie totală. A fost pentru șapte ani casa în care am venit periodic cu inima deschisă, în care am lucrat, în care m-am bucurat ca un copil, în care am trăit senzații unice, în care am petrecut Paștele si Crăciunul, în care micul dejun era savurat obligatoriu alături de câte o carte- vedetă pentru sedintele foto impreuna cu splendidele vitralii, vila în care ne-am împrietenit cu Mowgli si Wolfi- cațeii dar și cu Shuberek, motanul cel gras, dar mai ales cu Carmen, stăpâna lor.

Posed o sumedenie de poze cu vila și vitraliile, în toate anotimpurile 😊, strânse în cele 16 albume dedicate doar sejururilor petrecute la Vila Retezat.

Anul trecut însă am descoperit o nouă cazare, pe cât de istorică, pe atât de minunată și de eleganta, potrivită mai ales escapadelor în doi. Deja am petrecut 2 weekenduri de vis, în camere cu pat cu baldachin și vedere către parc, loc la lojă pentru concertele matinale ale sticleților, florinților și mierlelor din proximitate.😃

Cat despre restaurante care ne plac, există câteva preferate; pe când stăteam la Intim, ne plăcea să mâncăm la restaurantul Liliana ( acum în ruină), deasemeni, la vechea Furnica, am savurat multe prânzuri și cine de neuitat: acolo am mâncat prima oară pastrugă ( știu, știu, e hilar să manânci sturion în vârf de munte ). Am prins deschisă și terasa Cocora, unde se putea mânca un pui la rotisor de excepție. Tot la capitolul amintiri este cafeneaua germană, de la parterul hotelului Sinaia, în care am mâncat multe prăjituri și cafele. Apoi clasicele Caraiman si Palace ( unde am și locuit de câte două ori în fiecare) și unde am petrecut câteva Crăciunuri de vis. La Palace mai pot aminti micul dejun in style dar și vinul fiert sau ciocolată fierbinte savurate în acea rotondă care se vede din parc, ah ce amintiri de vis!

Restaurantul unguresc Alex ne-a găzduit de multe, multe ori, iar tartinele cu untură și cele cu slaninuță și ceapă (din partea casei), acompaniază grozav palinka de caise sau de cireșe. Un alt restaurant foarte drag, descoperit foarte de curând ( o sa râdeți, pe site-ul Lonely Planet) este restaurantul Bucegi, cu mâncare românească bună și gustoasă. În istoria familiei, la mare preț se află și seara de Ajun petrecută la restaurantul Forest ( Ioana hotels), unde am petrecut pe muzica live a marelui artist, Laurențiu Cazan.

Un alt restaurant grozav, la care am mâncat excelent este Licorna, unde ne-am delectat cu feluri savuroase – de neuitat este o masă de Paște de excepție – dar și vinurile extraordinare. Am lăsat la urma bistroul Teleferic- nu există dată să mergem la Sinaia și să nu rezervam o masă aici; este foarte mic, câteva mese, dar calitatea este de excepție. Evident ca ne-am împrietenit si cu proprietarii si, cum spuneam, nu există drum în Sinaia fără un popas aici.

Multe dintre locațiile Horeca din Sinaia se confruntă cu probleme, unele sunt închise, altele în renovare, altele nu mai sunt ce au fost dar sunt sigură că viața va reveni la normal si vom putea relua tot ce ne plăcea.

Desigur ca există multe alte locuri dragi pe care nu le-am menționat ( Muzeul orașului Sinaia amenajat în cea mai veche vilă din Sinaia, vila Florescu, la parterul căreia se află o cafenea minunată), mai sunt cafenelele de vis a vis de Hotel Palace, de unde nu lipsim de la apel, mai sunt restaurantele de la hotel Internațional, mai e cafeneaua Ramayana ( top mic dejun), etc, etc.

În încheiere, am vrut să ofer doar un strop din ce mi-a oferit mie Sinaia în toți acești ani de amor nebun, si să vă fac să vedeti cat e de irezistibil acest orășel.

PS nu am schiat niciodată la Sinaia 😉